Agenda Strategică, 2020: Ce tendințe/ probleme din Social / Guvernare trebuie abordate în România pe termen scurt? – și cum
Barbu Mateescu (following):
- aducerea întregii țări la standarde europene de civilizație și prosperitate, prin educație și infrastructură adecvate
Mă rezum la două, întrucât sunt vaste, iar a doua conține, de fapt, două componente:
1. Desincronizarea sistemului educațional (în special la nivel pre-universitar) de necesitățile pieții muncii din România și din Vest (diferențele devenind din ce în ce mai mici cu trecerea timpului). Lipsește încurajarea creativității, empatiei, responsabilității individuale, gândirea critică, munca de grup; sunt supra-evaluate memorarea, disciplina (fără o interiorizare a responsabilității), formarea de jack-of-all-trades care sunt masters-of-nothing.
În acest an: ONG-uri și experți din afara României trebuie să-și planifice pașii pentru ca viitorul ministru al Educației – membru al guvernului desemnat în decembrie 2020 – să poată acționa eficient în vederea schimbării programei. Ideea că reforma educației are de-a face cu câți ani sunt obligatorii (8? 9? 12?) este o picătură, prin comparație cu oceanul problemelor reale.
2. Adâncirea crevaselor și faliilor rural-urban, oraș mic-oraș mare și, într-o oarecare măsură și încă, Moldova+Muntenia vs. București + Transilvania.
Abordare: Educația și Infrastructura sunt cele două mijloace prin care segmentele mai puțin favorizate ale populației să poată accesa resursele necesare pentru a ieși din sărăcie. Se poate coopta în acest sens mediul privat, care este nevoit să aducă forță de muncă din Asia întrucât forța de muncă din rural sau din localități aflate la zeci de kilometri de investiție este indisponibilă. Cele două aspecte – educația și infrastructura – sunt, de fapt, conectate în bună parte: fără o infrastructură care să permită accesul elevilor din zeci de comune la un liceu nou-construit, degeaba a fost construit.
Este nevoie, sumarizând, de două programe vaste și intercorelate. Amploarea pentru fiecare din ele poate fi comparată cu ideea “2% din PIB pentru armată”. Aducerea întregii țări la standarde europene de civilizație, educație și prosperitate este singurul proiect de țară disponibil în mod autentic în acest moment (ideea de “proiect de țară” nu încetează să mă amuze din cauza demonetizării intense, dar unii oameni au nevoie de acest vocabular, deci fie).
În toate subiectele menționate, statul nu mai furnizează resursele umane sau cognitive necesare îndeplinirii obiectivelor – în anumite cazuri, precum Ministerul Transporturilor, fiind chiar o frână autentică în calea dezvoltării României. Este nevoie de politicieni capabili să preia know-how și să coopereze cu alte segmente ale societății (mediul privat, ONG-uri, CSO = Civil Society Organizations, structuri nou-apărute și mai puțin formalizate). A se ignora Academia Română, e depășită. Figurile-cheie în istoria României care au putut genera rezultate concrete, de la Carol Davila la Monica Macovei, nu au provenit din statul român, ci l-au utilizat.
Barbu Mateescu este sociolog. A studiat la University of Pennsylvania, specializându-se în sociologie politică. În România, lucrează în proiecte de consultanță politică și electorală, dezvoltare urbană și inegalități regionale. Este o prezență bine vizibilă în spațiul public online – printre articole și interviuri, scrie pe propriul blog, sociollogica.