Agenda Băncii Transilvania 20>30

Banca Transilvania – strategii de dezvoltare, dinamici relevante; ce face, ce recomandă



  • RoCreatoare: Banca Transilvania, o companie remarcabilăpentru amploarea și viteza dezvoltării, pentru afacerile creditate, pentru notele date de angajați, pentru campaniile derulate, și pentru investițiile sociale
    • Banca Transilvania înseamnă peste 9.000 de angajați și 500 de sedii – cel mai mare grup financiar din Europa de Sud-Est. Banca are aproximativ 3,14 milioane de clienți retail, aproape 360.000 de clienți IMM & Micro și aproximativ 11.000 de clienți corporate. Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului 2020 la 107,5 miliarde lei. Banca are 70% acționariat românesc și peste 33.000 de acționari români persoane fizice.
    • BT a contribuit în ultimii cinci ani la bugetul de stat cu taxe și impozite de peste 2,7 miliarde de lei, direct și indirect, din care 712 milioane lei în 2020. Totodată, banca rămâne una dintre cele mai implicate companii în comunitate, cu donații de aproape 15 milioane de lei făcute în prima jumătate a anului 2021. Grupul are .


2021


Rezultatele financiare la 30 iunie 2021 : creștere susținută a finanțărilor, volumului tranzacțiilor și a operațiunilor – BT, 23.08

  • Banca a finanțat consistent atât populația, cât și companiile, a crescut volumul operațiunilor și a generat valoare pentru clienții și acționarii săi. Pe lângă activitatea dedicată clienților, Banca Transilvania a continuat să contribuie la consolidarea sectorului bancar din România și a semnat în cursul primului semestru al anului angajamentul ferm de achiziție a Idea::Bank și a companiilor din Grupul Idea România.
    • „Este o perioadă de relansare a României, iar Banca Transilvania a contribuit din nou, crescând finanțările și volumul operațiunilor peste media pieței. Suntem banca românilor, procesăm un volum de operațiuni vital pentru economie și avem peste 7 milioane de români acționari direcți și indirecți. Suntem optimiști în legătură cu dezvoltarea economiei și a țării, așa încât punem umărul la continuarea creșterii lor și la reducerea decalajelor față de Vestul Europei” – declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
  • Banca Transilvania a contribuit în ultimii cinci ani la bugetul de stat cu taxe și impozite de peste 2,7 miliarde de lei, direct și indirect, din care 712 milioane lei au fost în 2020. Totodată, BT rămâne una dintre cele mai implicate companii în comunitate, cu donații de aproape 15 milioane de lei făcute în prima jumătate a anului.

Rezultatele financiare la 30 iunie 2021

  • Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 115,3 miliarde lei la finalul semestrului întâi din acest an, creditele crescând până la 44,4 miliarde lei.
  • Depozitele clienților au ajuns la 97,2 miliarde lei, din care 65,9 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 31,3 miliarde lei, ale persoanelor juridice.
  • Eficiența operațională a băncii se păstrează la nivel confortabil, de 46,7%.
  • Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1.015,5 milioane lei, din care cel al băncii este de 901 milioane lei.
  • Subsidiarele și participațiile de capital au contribuit cu peste 114 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT.

Finanțarea și susținerea românilor în primele șase luni din 2021

  • În perioada ianuarie – iunie a.c. Banca Transilvania a acordat peste 114.000 de împrumuturi companiilor și persoanelor fizice. Cele pentru companii sunt în valoare de 4,8 miliarde lei. Banca are aproximativ 3,14 milioane de clienți retail, aproape 360.000 de clienți IMM & Micro și aproximativ 11.000 de clienți corporate.
  • În 2021, BT continuă să fie un partener relevant în programele guvernamentale și în alte programe europene, acordând în primul semestru credite în valoare de peste 560 milioane de lei prin programele IMM Invest și AGRO IMM Invest, respectiv 648 milioane de lei prin programele cu garanții si fonduri europene.
  • BT are peste 2,3 milioane de clienți unici digitalizați, ceea ce reprezintă 67% din clienții activi. Banca a ajuns la peste 1,7 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay și Garmin Pay, iar numărul plăților cu telefonul a crescut de 3 ori în semestrul I 2021 față de semestrul I 2020, ajungând la 27 milioane.
  • Din cele peste 1.700 de ATM-uri BT, 560 sunt multifuncționale (BT Express Plus), prin care se poate face self-banking – de la depuneri de numerar în lei și valută, la schimb valutar și retrageri de numerar contactless.



Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania: Digitalizarea nu poate să vină doar din sistemul bancar, trebuie să avem un plan mult mai amplu al administraţiei fis­cale, interac­ţiu­ne între firme – ZF, 12.07

  • Digitalizarea nu poate să vină doar din sistemul bancar, trebuie să avem un plan mult mai amplu al administraţiei fis­cale, interac­ţiu­ne între firme. Se lan­sează programe foarte bune, pre­cum ajutorul pentru HoReCa, dar pierdem timp important pentru că nu merg sisteme, aplicaţii. În rest, cred că a revenit încrederea în bănci pentru fi­nanţări, iar viitorul arată mai bine.

Ömer Tetik, CEO, Banca Transilvania: Acum avem un sistem bancar mai competitiv, sănătos, multe bănci au revenit în prim-plan cu şansă de dezvoltare, iar în continuare suntem interesaţi de noi achiziţii – ZF, 6.07

  • Acum avem un sistem bancar mai competitiv, sănătos, multe bănci au revenit cu şansă de dezvoltare şi în continuare suntem interesaţi. Devine din ce în ce mai greu să achiziţionezi, dar după fiecare achiziţie am avut şi o creştere organică de 1-2 ani. (…) Având în vedere capitalizarea BT avem un apetit foarte mare. Sunt foarte multe informaţii competitive, sunt bănci, dar nu doar bănci, poate fi în zona de IFN-uri, firme de leasing.
  • De acum înainte va fi şi mai bine pentru că vom acorda credite sub programe guvernamentale şi abia aşteptăm să ne asumăm rolul nostru în PNRR pentru a facilita acces la finanţare şi dezvoltare economiei.
  • Cea mai mare provocare este în zona de recrutări. Avem nevoie de oameni, de tineri, nu doar industria bancară şi avem nevoie şi de şcoli de meserie. Noi ca industrie trebuie să arătăm că suntem mult mai atractivă, iar imaginea bancherului trebuie îmbunătăţită între timp.


Topul băncilor din România în anul 2020: Banca Transilvania, liderul pieţei, câştigă teren – ZF, 29.06


Banca Transilvania va achiziționa Idea::Bank și celelalte companii cu brandul IDEA în România – BT, 2.06

  • Valoarea tranzactiei este de 213 milioane de lei (43 de milioane de euro). Companiile din România sub brandul IDEA (Idea::Bank, Idea::Leasing, Idea::Broker de Asigurare), detinute de grupul polonez Getin Holding, înseamnă 2,85 miliarde lei active totale, peste 60.000 de clienți, 530 de angajați și 46 de unități, la finalul anului 2020.
  • Banca Transilvania a făcut prima achiziție în 2015, Volksbank România, cea mai mare tranzacție de pe piața bancară din România până la acel moment. În 2018, BT a cumpărat Bancpost, ERB Retail Services și ERB Leasing. Aceste achiziții au completat strategia de creștere și consolidare a cotei de piață BT, ducând – împreună cu creșterea organică – la ascensiunea bâncii pe primul loc în sistemul bancar românesc. 
  • Banca Transilvania înseamnă azi 3,2 milioane de clienți, peste 9.000 de angajați, 500 de sedii – dar și cel mai mare grup financiar din Europa de Sud-Est.


Banca Transilvania lansează un centru online de research, cu acces liber la analizele macroeconomice – BT, 28.05

  • BT Daily: sinteza principalelor evoluții macro-financiare din România, Zona Euro și SUA
  • BT Monthly: sinteza evoluțiilor macro-financiare externe și interne, respectiv scenariul macroeconomic central actualizat pe economia României
  • BT Macro Focus: analiza evoluțiilor principalilor indicatori din economia românească
  • BT Update: analiza lunară a sectorului bancar din România
  • BT Titluri de stat: evoluțiile și perspectivele pieței titlurilor de stat din România

Banca Transilvania a început aprobarea creditelor în programul IMM INVEST 2021 – BT, 18.05

  • Banca Transilvania, principala instituție bancară în IMM INVEST, a început aprobarea creditelor în cadrul programului. Peste 5.000 de firme au ales BT ca bancă parteneră până acum, în acest an. Grupul Financiar BT este pregatit să preia inclusiv solicitări pe celelalte componente ale programului, AGRO IMM INVEST, IMM Factoring și IMM Leasing.
  • În 2020, prin programul IMM INVEST și Banca Transilvania au fost acordate peste 10.000 de credite, care au adus în economie aproape 4,5 miliarde de lei și prin care sunt susținute aproximativ 100.000 de locuri de muncă.

Nevenca Doca, la conferința SKILLS of the FUTURE: La BT știm că dimensiunea umană este diferențiatoare pentru noi, ca instituție financiară – BT, 17.05

  • Dezvoltarea de abilități: un exemplu este proiectul de reskilling a 20 de colegi bancheri în programatori în tehnologia Robotic Process Automation (RPA).
  • Evaluarea permanentă a instrumentelor: platforme de colaborare, forumuri, grupuri de învățare etc. În baza evaluării acestora, personalizăm parcursul de învățare al angajaților, lucrăm împreună cu managerii și cu colegii care sunt consultanți de învățare, stabilim traseele de învățare și le personalizăm.

Gabriela Nistor, Director General Adjunct Retail Banking BT: România, mai aproape de vestul Europei prin digitalizare – BT, 10.05

  • Cifrele Băncii Transilvania arată că perioada pandemiei a generat un salt uriaș privind adoptarea online-bankingului, progres care altfel ar fi luat ani de zile și care a adus România mai aproape de vestul Europei în ceea ce privește digitalizarea. Bankingul de acasă a adus transformare digitală: un alt mod de a ne organiza banii și timpul. Vedem oportunități extraordinare pentru clienți privind mobilitatea, dată de bankingul de la distanță, accesarea de noi produse și servicii, dar și de creșterea rapidă a încrederii de a plăti online, cum spuneam. Pentru tot mai multe persoane, bankingul online a devenit confortabil, parte din viața de zi cu zi.

Cristina Șindile, director general BT Mic: Vedem în ultima perioadă o efervescenţă în aria transportului de marfă şi a serviciilor de curierat. BT Mic a acordat anul trecut peste 3.200 de credite, din care aproximativ 2.000 în perioada iunie-decembrie – ZF, 10.05

  • Vedem în ultima pe­rioa­dă o eferves­cen­ţă în aria trans­por­tului de marfă, a ser­viciilor de cu­rierat, ca efect al mo­dului în care s-au aşezat rela­ţiile co­mer­ciale. Deşi nu putem spune că există o schimbare majoră în do­me­niile de activitate ale busi­nessu­rilor noi, există o schimbare semni­fica­tivă în tipul canalelor de distribuţie utilizate de către acestea. Mediul online a avansat puternic. Sunt multe busi­nessuri care acum se nasc direct în online şi sunt mai multe afaceri care au testat on­line-ul acum pentru prima dată, chiar dacă au în spate ani buni de expe­rien­ţă.

Banca Transilvania ajunge la o capitalizare record de 3 miliarde de euro la Bursa de la Bucureşti – plus 1 miliard de euro în ultimul an. Acţiunile TLV au urcat cu 48% din mai 2020 încoace. Spre comparaţie indicele BET are plus 44% – ZF, 5.05


Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania: Vedem semne încurajatoare, economia României şi-a revenit bine în primele trei luni ale anului, însă provocările nu au trecut – ZF, 29.04

  • Vedem semne încurajatoare, economia României şi-a revenit bine în primele trei luni ale anului, însă provocările nu au trecut. Acum depindem de ritmul vaccinării, dar şi de restricţiile de călătorie şi consum din celelalte ţări europene şi din lume, iar ritmul revenirii va fi corelat direct cu cel al marilor economii din Uniunea Europeană. Suntem optimişti, dar rămânem în gardă şi ţinem aproape de clienţii cu credite şi de cei care au nevoie de finanţare pentru susţinerea business-ului lor, al consumului şi al economiei. Banca Transilvania a funcţionat cu motoarele turate în primele trei luni ale anului, ceea ce se vede în numărul record de finanţări acordate.

Rezultatele financiare BT la 31 martie 2021: un semn bun, de relansare a economiei – 29.04

  • Aproape 48.000 de credite au fost acordate în primele 3 luni ale anului, în valoare de 3.947 milioane lei. Din acestea, 45.700 au fost pentru persoane fizice – pentru locuințe și nevoi personale.
  • Cu BT lucrează 3,1 milioane de clienți persoane fizice, 352.000 de clienți IMM & Micro si peste 10.600 de clienți corporate.
  • 1,9 milioane de clienți sunt digitalizați, din care peste 1,2 milioane folosesc BT Pay, +79% față de trimestrul I 2020.
  • Numărul plăților cu telefonul s-a dublat în trimestrul I 2021 față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 12,3 milioane.
  • 64% este creșterea numărului de tranzacții cu cardul pe internet în trimestrul I 2021 față de trimestrul I 2020.
  • Banca are 70,64% acționariat românesc și peste 33.000 de acționari români persoane fizice.
  • BT a continuat planul de modernizare a rețelei de unități inclusiv în prima parte a anului, ritmul fiind un sediu/săptămână.

Planurile BT pentru 2021, aprobate de acționari. Anul Relansării

La Adunarea Generală a Acționarilor BT din 28 aprilie a.c., acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație privind închiderea anului 2020, repartizarea profitului, precum și majorarea capitalurilor proprii cu 573.8 milioane de lei.

Rezultatele băncii din 2020 susțin rolul BT de pilon principal al relansării economiei în 2021. Pentru acest an, Banca Transilvania și-a propus următoarele:

  • +11,3% active, până la 115 miliarde de lei;
  • 49,3% cost/venit pentru eficiența operațională;
  • +7,9% credite brute;
  • 47,9% credite/depozite;
  • +11,6% total resurse de la clienți.

Bugetul de investiții BT pentru 2021 este de 400,88 milioane de lei și va fi alocat în proiecte de IT, pentru carduri, inițiative digitale și rețea. La Banca Transilvania, headline-ul acestui an este Relansare. BT dorește să  joace un rol major în susținerea firmelor, oamenilor și a economiei.


Tiberiu Moisa, BT: Antreprenorii sunt cei care aduc schimbarea în România – BT, 9.04

  • Orice este important pentru clienți devine important pentru noi. În sensul acesta încercăm, deși nu este ușor, să fim prezenți în orice schemă de finanțare disponibilă în România, astfel încât oricine are în plan să finanțeze o afacere să poată găsi la noi multe soluții. Trebuie să fim oriunde este nevoie în așa fel încât antreprenorii să găsească la BT ceea ce își doresc.
  • Accelerăm toate procesele de digitalizare. Așteptările clienților sunt din ce în ce mai mari, prin umare, cu resursele importante pe care le avem grăbim această transformare.
  • Antreprenorii sunt cei care aduc schimbarea în România, indiferent de domeniu. Chiar și pentru noi, în banking, de fiecare dată când încercăm să înțelegem ce va fi, ne uităm la antreprenorii care sunt conectați cu zona financiară.
  • Înainte de COVID, economia românească, privită per ansamblu, nu arăta rău, creștea în fiecare an. Dacă te uitai doar la cifre, fără să încerci să înțelegi ce poveste spun aceste cifre, ai fi avut impresia că eram bine. Nu eram. Nu eram conectați suficient la tendințele viitorului: sustenabilitate, tehnologie, economie verde. Pandemia a venit, ne-a adus cu picioarele pe pământ și ne-a conectat la aceste tendințe. Trebuie să intrăm în logica transformării digitale și a beneficiilor pe care le aduce.
  • Perioadele care vin după șocurile economice aduc schimbări care pot alimenta o nouă generație de antreprenori. S-a întâmplat și acum un deceniu, în precedenta criza. Oamenii sunt mai dispuși ca oricând să încerce soluții noi, vor exista pachete de stimulare economică și mecanisme de finanțare, economiile puse deoparte de oameni vor alimenta noi investiții. În această mare reașezare a lucrurilor vor fi multe de făcut și pentru oamenii de acțiune… este o veste bună! Sunt convins că peste 10 ani vom putea discuta de mari afaceri românești care au pornit în această perioadă.



Bogdan Pleşuvescu, CEO Victoriabank: Am preluat Victoriabank în Republica Moldova, o bancă cu 35% credite neperformante, iar în trei ani am scăzut rata NPL la 15%, am schimbat structura de portofoliu şi am ajuns la un profit de 13 mil. euro – ZF, 10.03

  • Victoriabank, o bancă din Republica Moldova deţinută de Banca Transilvania şi Banca Euro­peană pentru Reconstrucţie şi Dez­voltare (BERD) în proporţie de 72,19% şi condusă de  un român, Bogdan Pleşu­vescu, a reuşit să reducă în trei ani rata creditelor neper­for­­mante (NPL- non-per­for­ming loans) de la 35% până la 15%.
  • Victoriabank, care a avut active de 750 mil. euro şi un profit de 13 mil. euro în 2020, deţine în portofoliu peste 40% credite pe retail, în urma unei restructurări majore, la care se adaugă şi credite ipotecare negarantate, Prima Casă, dar şi credite IMM şi corporate.

Ömer Tetik, BT: Anul relansării în banking – BIZ, 9.03

  • Cum vedeți evoluția economiei în acest an? Cu ce scenarii privind creș­terea economică lucrați când faceți strategiile băncii?
    Ne-am pregătit cu planuri diferite, am luat în considerare fiecare semnal, cifră și tendință. Ne așteptam la o revenire cu un ritm anual de creștere care poate merge înspre 5% din perspectiva evoluțiilor de la an la an, însă este clar că depindem foarte mult de evoluția pandemiei, de ritmul vaccinării, de re­stricțiile de călătorie și consum din restul țărilor europene. România are o economie complexă și puternic interconectată cu Europa, iar ritmul revenirii va fi corelat cu cel al marilor economii europene. La BT, pentru acest an headline-ul este Relansare, așa încât am pornit la drum în 2021 cu acest mindset. Vrem să fim cât mai proactivi și să jucăm un rol major în susținerea firmelor, a oamenilor și a economiei. Suntem conștienți de rolul nostru în economie și acest lucru ne responsabilizează.
  • Ce a însemnat pentru bănci adaptarea la „noul normal”? Cum și-a ada­p­tat BT strategia în pandemie?
    Depinde de fiecare bancă în parte, însă băncile s-au adaptat repede, deși nu a fost ușor, mai ales pentru cele mici. La BT, ne-am dat seama rapid că vor urma perturbări în fluxurile economice și că lockdown-ul va avea efecte, cum ar fi întârzieri în cash-flow-ul companiilor, o scădere a consumului în unele domenii, dar și că noile restricții vor contribui la schimbări de comportamente. Ne-am gândit la clienți, am discutat cu ei, ne-am pus în locul lor și am știut că putem contribui la salvarea economiei și a multor locuri de muncă. Așa că, odată cu lockdown-ul, am pornit la drum cu un mindset nou, cu atitudine proactivă de susținere a companiilor și a celor cu credite, pentru că, din martie 2020 încoace, solidaritatea a devenit obiectivul nostru principal. BT a făcut atunci primul pas prin anunțarea unor măsuri de susținere a clienților. Ne bucurăm că am generat un trend pe piață. Am păstrat deschisă rețeaua, cele peste 500 de sedii, am accelerat digitalizarea si am devansat investitii.
  • Pentru al doilea an al pandemiei ce obiective v-ați propus?
    Prioritatea numărul unu este susține­rea clienților. De asemenea, vrem să dăm trendul prin susținerea ONG-urilor cu impact în comunități cât mai mari. Strict pe business, suntem relativ optimiști și avem apetit pentru finanțare. Ne dorim business nou și vrem să creștem prudent și sănătos. Cred că am învățat din lecțiile anului 2020 și ale contextului – suntem atenți la sustenabilitate, la incluziune și la business responsabil (social și verde), vrem să inovăm și avem ambiții mari.

Mihaela Nădășan, BT, la NEXTfintech: Pentru BT, atenția acordată start-up-urilor FinTech a venit natural – BT, 4.03

  • Pentru că start-up-urile sunt specialitatea Băncii Transilvania, atenția acordată start-up-urilor FinTech a venit natural, iar mai târziu s-a transformat într-o abordare de business. Acestea ne învață cum să fim agili. BT a intrat în parteneriate cu FinTechuri și în capitalul unora dintre ele. În cazul băncii noastre, digitalizarea a pornit ca o nevoie de a veni cu plus-uri în experienta clienților, apoi a devenit un mod de gândire, iar în 2020, în contextul pandemiei, o necesitate. Agilitatea FinTech-urilor, combinată cu experiența băncilor, aduce cele mai bune rezultate pentru clienți. În colaborarea dintre bănci și FinTech-uri este nevoie de continuitate, angajament, creșterea atenției acordate securității și reglementărilor. Sustenabilitatea trebuie să devină principalul ghid în acțiunile întreprinse de FinTech-uri.
  • 11 startup-uri care au facut parte din programul de accelerare, care a durat 12 săptămâni și a inclus patru module de mentorat: vânzări & matchmaking, marketing de produs, strategii de tranziție către piața internațională și pregătirea pentru atragerea de investiții. Start-up-urile și-au prezentat proiectele la NEXTFintech, având astfel posibilitatea să își prezinte produsele, progresele și să atragă investitori. Juriul internațional a desemnat câștigătoare următoarele start-up-uri: 22Trust Venture – Cel mai bun produs, Leaseman – Cel mai bun startup, Investory – Cel mai bun pitch și ZOOM Report – Premiul pentru popularitate.

George Călinescu, CFO BT: Sunt optimist moderat. Credem că economia va creşte cu mai mult de 2%, dar mai puţin de 5%. Este foarte important ca guvernul să ia banii europeni pentru sectoarele care au nevoie – ZF, 3.03

  • Am fost una dintre puţinele bănci din România care nu am închis unităţile bancare decât dacă cumva am avut situaţii punctuale de colegi afectaţi de Covid. Am lucrat cu personal redus în locaţii, am încercat să ne pregătim cu lichidităţi ca să sprijin clienţii noştri, pentru că ştiam că va fi un necesar mărit de numerar.
  • Noi am fost cei care au folosit nişte curse private ca să aducem numerar în euro în România. Am adus pentru că ştiam că va fi nevoie şi am furnizat şi colegilor din alte bănci. Lei aveam, euro lipsea şi ştiam că oamenii vor avea preferinţe şi pentru moneda locală, şi pentru valută.
  • Businessurile de lângă noi au fost uneori şi clienţii noştri. Afacerile mici şi foarte mici, care sunt unul din principalele segmente cu care Banca Transilvania lucrează au trecut prin pandemie mai bine decât ne aşteptam.
  • Credem că economia va creşte cu mai mult de 2%, dar mai puţin de 5%. Foarte mult va depinde de evoluţia pandemiei şi a soluţiilor care se vor găsi ca să ne reluăm viaţa economică şi personală. România are o evoluţie foarte bună cu vaccinarea prin comparaţie cu ţări mari.
  • E foarte important să avem grijă de clienţi şi de colegii noştri în continuare. Cred că BT a fost banca cu cei mai mulţi clienţi ajutaţi prin IMM Invest, am avut peste 10.000 de împrumuturi acordate prin IMM Invest şi vom fi alături de ei şi-n anul care vine.
  • Nu am apelat la şomajul tehnic. Unii dintre colegi au lucrat acasă.

Creșterea activității din 2020 susține rolul băncii de pilon principal al relansării economiei românești în 2021. Rezultate financiare – BT, 25.02

“Am încheiat un an atipic, fără precedent și suntem mulțumiți de faptul că rezultatele noastre au depășit previziunile conservatoare din bugetul inițial. În 2020 am demonstrat din nou că ne-am adaptat și că avem o echipă experimentată și sudată, care poate face față inclusiv unui context atât de complicat. Cel mai important însă este că ne-am respectat promisiunile, că am contribuit atât la partea socială, cât și la susținerea companiilor locale și a economiei în ansamblu. Pentru acest an suntem optimiști în privința BT, atenți la trenduri, dar și la oportunități care ar putea face sens. Ne menținem angajamentul ferm de a contribui la relansarea mediului de afaceri”Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație, Banca Transilvania. 

  • 2020 a fost unul al rezistenței și solidarității, în care Banca Transilvania a lansat propriile măsuri pentru susținerea clienților, suplimentare celor anunțate prin moratoriul public, a amânat rate la credite și a redus comisioanele. Rezultatele pozitive se datorează în special gestionarii adecvate a costurilor și creșterii volumului de operațiuni.
  • Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 107,5 miliarde lei. Creditele au crescut până la 42,16 miliarde lei, iar depozitele au ajuns la 90,94 miliarde lei, din care 61,94 miliarde lei sunt ale clienților persoane fizice, iar 29 miliarde lei, ale persoanelor juridice. Rezultatele pe 2020 consolidează capitalizarea deja robustă a Băncii Transilvania, ajungând la capitaluri proprii de 9,5 miliarde lei, +12% față de 2019. BT are aproape 70% capital românesc și peste 34.000 de investitori direcți persoane fizice.
  • Profitul net consolidat al Grupului Financiar BT este de 1.457,12 milioane lei, din care cel al băncii, de 1.197,31 milioane lei. Profitul operațional al băncii a crescut la 2.154,92 milioane lei. Banca a luat măsuri de eficientizare a costurilor fără să fie făcute restructurări și în ciuda scaderii nivelului comisioanelor într-un an dificil. Eficiența operatională, măsurată prin raportul cost/venit, păstrându-se la nivelul confortabil de 45,3% datorită gestionării bune a costurilor și eficientizării prin digitalizarea proceselor.

Susținerea românilor și implicarea în comunitate, în contextul COVID-19

BT a fost prima instituție bancară care a anunțat măsuri pentru clienți:

  • Peste 41.000 de persoane fizice și companii au beneficiat de amânarea ratelor.  
  • Peste 400.000 de carduri au fost scutite 3 luni de plata obligației lunare datorită perioadei extinse de grație.
  • Prin IMM Invest, program guvernamental în care a fost bancă principală, BT a acordat 10.000 de finanțări, susținând companii care înseamnă peste 70.000 de locuri de muncă mai ales în domeniile: comerț cu ridicata și cu amănuntul, transport și construcții.

Finanțarea a continuat:   

  • BT a acordat 22.000 de împrumuturi noi, în valoare de 2,9 miliarde lei, pentru peste 9.500 de clienți IMM & Micro.
  • Portofoliul creditelor IMM (conform definiției europene a IMM-urilor) a ajuns la 17,6 miliarde lei.
  • Peste 10.200 de români și-au luat locuință cu ajutorul Băncii Transilvania, fiind creditați în 2020 cu aproximativ 2,5 miliarde lei.
  • Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 13,3 miliarde lei.
  • Peste 67.300 de credite de consum, în valoare de 2,4 miliarde lei au fost acordate anul trecut.
  • Soldul creditelor de consum ajunge la 10,8 miliarde lei.

Banking-ul la distanță a accelerat:

  • 500.000 de clienți au făcut prima tranzacție online cu cardul în 2020.
  • Aproape 340 de milioane de tranzacții au fost realizate cu cardurile BT, +22% față de 2019.
  • 1,1 milioane de persoane folosesc aplicația BT Pay pentru banking de zi cu zi.

Implicare în comunitate, echipă și rețea. BT, prima companie care a anunțat donații semnificative în contextul pandemiei

  • În perioada stării de urgență, banca a contribuit cu peste 2 milioane de euro la prevenția și limitarea epidemiei, dar și la creșterea accesului la testare și tratament.  
  • Banca a păstrat ritmul recrutărilor în primul semestru din 2020, comparativ cu perioada ianuarie – iunie 2019, angajând 500 de persoane în echipă.
  • Aproape 70 de sucursale și agenții din 50 de localități au fost modernizate.   
  • BT Pay a contribuit la formarea de comportamente noi: cumpărături contactless la comercianți, transferuri de bani și donații, toate prin telefon.


2020



Banca Transilvania a pregătit terenul pentru schimbările aduse de Directiva PSD2 referitoare la tranzacțiile online cu cardul – BT, 21.12


Banca Transilvania lansează Creditul verde pentru locuințe prietenoase cu mediul – BT, 3.12

  • Banca Transilvania lansează Creditul imobiliar/ipotecar verde, prin care încurajează achiziționarea de imobile cu eficiență energetică. Pentru împrumuturile luate până la finalul anului, noul produs vine o dobândă variabilă, în lei, de 4,77%, atât pentru creditele noi, cât și în cazul refinanțărilor – adică rate mai mici cu până la 5% față de un credit imobiliar BT standard, pe toată perioada de creditare.

Grupul Financiar Banca Transilvania susține viitorul în România prin pensii facultative – BT, 27.11


Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania anniversary message for 25 years of Bucharest Stock Exchange – 26.11

Ömer Tetik, CEO BT: Să încurajăm firmele publice, dar și private să se listeze la bursă – BIZ, 18.11

  • Noi ne mândrim cu asta, de multe ori și plângem, pentru că suntem una dintre foarte puținele bănci din sectorul nostru destul de competitiv. La fiecare trei luni ieșim și explicăm ce am făcut, ce ne-a ieșit și ce nu ne-a ieșit din punct de vedere al business-ului, dar pentru bancă, pentru angajați, pentru clienți cel mai important cuvânt este responsabilitate. Când ai fonduri de pensii, când ai peste 32.000 de persoane fizice din România acționari în BT, asta înseamnă că faci tot ceea ce faci cu gânduri destul de profunde și atente.

Banca Transilvania începe plățile pentru antreprenorii care s-au înscris în programul de microgranturi – BT, 26.11



Rezultatele financiare BT la 30.09.20: Banca Transilvania, pregătită să susțină revenirea economiei – BT, 13.11

  • “Deși evoluția nu este deloc favorabilă din cauza pandemiei, rămânem optimiști și încrezători în revenirea economiei în următoarea perioadă. Ne dorim creșterea finanțărilor acordate de BT, în cel mai responsabil și eficient mod posibil, pentru a susține economia și creșterea băncii. În mod cert, contextul actual, care a afectat întreaga lume și poate chiar mai tare economiile dezvoltate, aduce și oportunități pentru România și acesta este și un avantaj pentru noi, pentru că nimeni nu cunoaște piața mai bine decât noi, ca bancă românească” – afirmă Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
  • Soldul creditelor acordate de BT a crescut cu 1,1 mld lei pe parcursul celui de al treilea trimestru, ajungând la 40,1 mld lei.
  • Prin programul guvernamental IMM Invest, banca a acordat peste 7.000 de finanțări, ajungând la peste 18.000 clienți IMM creditați.
  • Banca a dat peste 30.900 credite retail pe parcursul trimestrului, din care 2.600 credite imobiliare, ajungând la peste 750.000 de clienți retail creditați.
  • Atenția băncii s-a îndreptat, ca și până acum, către susținerea clienților retail, IMM și middle corporate, asigurând susținerea nivelului de bază al economiei, dar și o dispersie adecvată a riscului de credit.

Banca Transilvania: profit net de peste 900 milioane lei, în T3 – BIZ, 13.11


Tiberiu Moisă, director adjunct BT: Economia trebuie să rămână deschisă – BIZ, 10.11

  • La început a fost frica și multe decizii s-au luat pe fondul acestei frici. Nu știam cu ce luptăm și frica a făcut ca multe afaceri să se restrângă, mai ales afacerile mici.
  • În septembrie-octombrie business-ul a mers foarte bine. Sunt sectoare care au fost foarte afectate, dar am văzut multă reziliență în business-ul românesc și spirit de solidaritate. Noi am reușit să avem de-a lungul anilor un mod constructiv de a face lucrurile și încercăm să găsim soluții. Firul roșu în această perioadă a fost să susținem angajații și clienții.
  • Înainte de COVID-19, economia românească era în creștere, dar se simțea o nevoie de resetare. Creșteam pe bază de consum, dar nu vedeam un volum de investiții care să arate dezvoltarea economiei în viitor. Nu eram conectați la temele mari ale momentului – energie verde, digitalizare.

BT Leasing facilitează accesul IMM-urilor la tehnologie printr-un nou program guvernamental – BT, 30.10


BT Leasing susține soluțiile prietenoase cu mediul prin finanțări pentru autoturisme electrice și hibrid – BT, 20.10

  • BT Leasing (BTL) lansează Drive Green, oferta de finanțare pentru autoturisme electrice sau hibrid, noi sau rulate, pentru persoanele fizice.
  • Prin dobânzi și comisioane reduse până la finalul anului, BTL și-a propus să încurajeze prin această campanie folosirea de mașini prietenoase cu mediul, eficiente din punct de vedere energetic.  
    • Cu echipe în toată țara, Grupul Financiar Banca Transilvania este parte din aproape 180 de comunități. BT finanțează proiecte prietenoase cu mediul atât individual, cât și în parteneriat cu instituții internaționale, cum sunt BERD, IFC și EEEF, iar în toate analizele de credit banca folosește un model standard de evaluare a riscului de mediu.
    • Pentru BT, #ThinkGreen înseamnă folosirea cu responsabilitate a resurselor naturale, soluții de online banking, susținerea ideilor de afaceri, credite verzi și acțiuni de împădurire.

Daniel Szekely, director IMM BT: Anul acesta a fost unul deosebit de greu; majoritatea clienţilor vor putea să-şi ramburseze ratele – agerpres, 14.10





Conturile deschise la bănci și fintech-uri, într-o singură aplicație, NEO de la BT – BT, 30.09


Banca Transilvania este gata pentru distribuirea granturilor destinate susținerii antreprenorilor – BT, 24.09


Tiberiu Moisă, director adjunct BT: Factoringul este o finanţare mult mai simplu de gestionat decât o finanţare tradiţională – ZF, 24.09


Declarațiile Băncii Transilvania cu ocazia calificării României la statutul de piață emergentă – BT, 21.09


Valoarea creditelor acordate de BT clienţilor în cadrul IMM Invest a ajuns la 1,8 mld. lei, aproape 78% din sumă fiind pentru capital de lucru – ZF, 27.08


Mariana Chindriş, CTO BT: A fost nevoie de o reconstrucție completă din interior spre exterior pentru a permite schimbări de direcție în timp real. Ne așteptăm ca până la finalul anului majoritatea clienților activi ai BT24 să își activeze NEO – BankingNews, 24.08


Rezultatele financiare BT la 30 iunie 2020: Banca Transilvania, susținător al economiei și comunității inclusiv în perioada pandemiei – BT, 14.08


Tiberiu Moisă, vicepreşedinte BT: Am aprobat peste 5.400 de cereri de finanţare prin IMM Invest, în valoare de circa 2 mld. lei. Suntem la 55-60% din plafonul maxim de 4,2 miliarde. Companiile au folosit deja 1 miliard de lei – ZF, 4.08


Ömer Tetik, CEO BT: Ne bucurăm de creştere organică, nu avem ţinte de cotă de piață – ZF Bankers Summit 2020, 14.07

  • În ultimii ani am învăţat foarte mult de la fintech-uri, despre agilitate şi canale alternative de servisare şi livrare. Sunt competitori foarte serioşi pentru băncile mari şi cele mici. Încercăm să învăţăm şi de la fintech-uri, dar realizăm şi planurile noastre. Clienţii îşi doresc parteneri de încredere, unde au depozite, credite, şi au început să facă mai multe tranzacţii cu noi. Suntem pe un drum de unde nu avem întoarcere. Suntem obligaţi să investim în tehnologie pentru clienţii noştri. Vom vedea mai multe aplicaţii. În curând vom anunţa 1 milion de utilizatori. Acest lucru arată dorinţa şi viteza de adaptare a clienţilor. Suntem în continuare optimişti, dar trebuie să fim prudenţi şi precauţi. Însă, dacă suntem prea prudenţi, nu putem să avem finanţare.
  • În 2020 este aproape imposibil să vorbim de achiziţii, nu cred că vor fi investitori în piaţă. Ne bucurăm de creştere organică. Nu avem ţinte. Sigur că vrem să creştem în con­tinuare cât timp clienţii au încredere în noi şi piaţa ne permite. După integrarea Bancpost, am continuat creşterea organică. Am adunat destul de multe experienţe şi competenţe la BT astfel încât să avem creştere organică. Nu cred că ajungem la o cotă de piaţă de 20% în 2020. Dar, o uşoară creştere aşteptăm. Nu avem o ţintă de cotă de piaţă. Scopul principal este să susţinem clienţii, să-i asigurăm că pot susţine activitatea, apoi venim cu ţinte agresive. Trebuie să vedem în ce direcţie merge economia.

Gabriela Nistor, director adjunct retail BT: Contextul pandemic ne-a făcut să revedem strategia. Am reprioritizat, uitându-ne la trenduri – ZF, 15.07

Luminiţa Runcan, director adjunct de risc BT: Putem să facem faţă unui val de neperformanţă ce va să vină. Banca Transilvania este foarte bine capitalizată – ZF, 14.07


Premiile BVB pentru 2019: Banca Transilvania, emitentul cu cea mai mare creştere a lichidităţii şi cea mai tranzacţionată acţiune pe piaţa principală – ZF, 21.07


Banca Transilvania finanţează Transgaz cu 300 de milioane de lei – agerpres, 16.07


Leontin Toderici, director general adjunct şi COO BT: Tehnologia este cheie pentru expansiune, iar perioadele cu probleme sunt cele mai bune pentru a accelera – ZF, 15.07


Premieră: BT, BCR şi BRD vor vinde titluri de stat pentru populaţie în euro, emise pentru prima dată de Ministerul de Finanţe, care vor fi listate la Bursă, la dobânzi anuale de 2% – ZF, 14.07

BT Capital Partners: Nuclearelectrica şi Banca Transilvania au îndeplinit criteriile de lichiditate FTSE Russell în luna iunie, condiţie necesară pentru promovarea la piaţa emergentă secundară – ZF, 1.07


Banca Transilvania și-a menținut ritmul recrutărilor în perioada martie-mai – BT, 11.06

  • Banca Transilvania a avut același ritm de angajări în martie – mai a.c. ca în perioada similară a anului trecut, cu aproape 70 de joburi noi/ lună, în întreaga țară. Continuarea recrutărilor la BT a fost un mod de a susține clienții, volumul de activitate și creșterea băncii, precum și de a contribui la piața muncii și economia românească inclusiv pe perioada pandemiei.
  • Grupul Financiar BT are aproape 10.000 de persoane în echipă, iar media de vârstă este de 37 de ani. Pentru 1.700 dintre angajați, Banca Transilvania este primul loc de muncă.

ZF BT Afaceri de la zero


Primele 1.000 de credite aprobate de Banca Transilvania în programul IMM Invest înseamnă peste 18.000 de locuri de muncă – BT, 4.06


BT simplifică acordarea creditelor APIA pentru a susține agricultura. Miza Băncii Transilvania pe agricultură este repoziționarea – BT, 3.06


Antreprenorii pot deschide de la distanță cont curent la Banca Transilvania – BT, 3.06


Tiberiu Moisă, director general adjunct BT: Banii prin IMM Invest trebuie să ajungă la companii viabile, care îşi vor plăti taxele ani de zile de acum încolo, companii de care avem nevoie – ZF, 27.04


Impactul BT în economie prin Start-Up Nation: 5.500 de idei de afaceri susţinute au generat peste 25.000 de locuri de muncă – BT, 10.03

  • Aproape 60% din beneficiarii de până acum ai Programului Start-Up Nation sunt clienţi ai Băncii Transilvania. Prin BT se derulează circa 5.500 de proiecte din cele 10.000 înscrise în program.
  • Au fost create peste 25.000 de job-uri în întreaga ţară, 19.500 dintre acestea însemnând angajări pentru persoane defavorizate, absolvenţi de liceu sau persoane care nu aveau loc de muncă.
  • Banca a acordat până acum aproape 2.600 de credite-punte în cadrul programului, în valoare totală de aproape 500 de milioane de lei.
  • Antreprenorii pot accesa Pachetul BT Start-Up Nation, care cuprinde credit-punte (dobândă fixă: 4,5%; comision de acordare: 0,75%), cont curent, facilitatea Contul primul an gratuit şi facilităţi complementare bankingului. Toate acestea sunt destinate gestionării afacerii şi rezolvă nevoi ale antreprenorilor în primul an de business – de la realizarea site-ului firmei sau a propriului magazin online, facturare, gratuitate pentru medicina muncii şi anunțuri de recrutare, până la accesul la cursuri şi workshop-uri.

Grupul Financiar Banca Transilvania a primit undă verde pentru achiziţionarea Certinvest Pensii – BT, 13.02


Banca Transilvania se alătură Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România – BT, 22.01


Banca Transilvania, o nouă achiziție în Republica Moldova – BT, 14.01

  • Microinvest și-a construit în timp o poziție solidă pe piață şi s-a poziționat ca brand puternic. Compania are peste 25.000 de clienți, aproape 200 de angajați, 13 sucursale şi a acordat până acum peste 30.000 de finanțări. Un alt punct forte al Microinvest este echipa de management profesionistă, cu experiență şi expertiză în banking şi microfinanțare. 
  • Parte a pieței din Republica Moldova din 2008, mai întâi prin BT Leasing Moldova şi din 2018 prin Victoriabank, Grupul Financiar Banca Transilvania susține antreprenorii şi contribuie la consolidarea economiei zonei.

EFSE și BT Mic își unesc forțele pentru a oferi finanțare în moneda locală companiilor micro și mici din România – BT, 09.01


Banca Transilvania, 4 milioane de carduri. 8 premiere lansate în 2019 de BT pentru clienții cu carduri – BT, 09.01

  • Banca Transilvania a atins borna de 4 milioane de carduri emise. BT este cel mai mare emitent de carduri din țară începând cu 2017, iar acum are o cotă de piață de peste 22%.
  • Peste 700.000 de carduri BT sunt şi în format digital, înrolate în aplicațiile BT Pay şi Apple Pay, pentru cumpărături cu telefonul. Clienții băncii folosesc, de asemenea, accesoriile de plată: ceasul, brățara, stickerul, Garmin Pay, Fitbit Pay şi tastatura/extensia BT Pay.

Banca Transilvania a răscumpărat în două şedinţe acţiuni în valoare de 3,5 mil. lei – ZF, 06.01.20





Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *