Agenda Culturii – Manuela Plăpcianu: “Strategie și educație culturale – și decor pentru filme”


Agenda Strategică 2020>2030



Agenda Strategică, 2020: Ce idei strategice în materie de Cultură/ Creativitate trebuie avute în vedere și în România pe termen scurt/ mediu?


Manuela Plăpcianu:

Trebuie să recunosc că entuziasmul meu de a scrie despre idei culturale strategice este extrem de scăzut. Nu pentru că subiectul nu ar fi generos, nici pentru că ideile ar lipsi, ci din cauza unei stări de oboseală în fața unei realități care aproximează și colapsează de fiecare dată în acțiunea de aplicare a acestor idei.

Lipsa unei viziuni, dar și poticnelile din faza de execuție, ca în orice proiect, fac diferența între retorică și fapte, iar în proiectele culturale de cele mai multe ori atât decidenții cât și actanții par că joacă roluri care nu sunt ale lor. Asistăm la o devălmășie monocromă, luăm act de anvergura și isprăvile miniștrilor culturii și ale aparatului administrativ din cultură, vedem preocupările acestora. Mai bifăm un proiect cultural și, ca de obicei, închidem ochii în fața lipsei de impact, minimei portanțe, inactualității, inadecvării, contorsionării ori singurătății non-ideilor culturale.

Faptul că Bucureștiul nu are o sală de concert modernă ori un spațiu expozițional potrivit pentru un pavilion de artă ofertant la nivel european nu ține de imaginație, nu intră în categoria ideilor culturale. Este o chestiune de voință politică, de bun simț, de igienă culturală. Inițiativele care vin dinspre societatea civilă, „dați un leu pentru Ateneu”, sunt și ele pe cât de sincere pe atât de disproporționate. Sala de Concerte din Hamburg, așezată temeinic pe malul Elbei, inaugurată în ianuarie 2017, a costat aproape nouă sute de milioane de euro… cea mai mare depășire de buget din istoria Germaniei – bugetul inițial a fost de o sută de milioane de euro, dar, deh, tehnologiile se schimbă și dacă tot faci un lucru, fă-l cât poți de bine.

De bună seamă, există și proiecte mai domestice financiar, cum ar fi intervenții în spațiul urban, în zone defavorizate sau nu, reinterpretarea unor fațade abandonate, prin participarea unor artiști cu vitalitate pentru pictura murală.

Sau crearea unor platforme de lobby și dezvoltarea structurilor, cadrului și instrumentelor necesare pentru impunerea României ca destinație pentru filmele cu succes de la Hollywood: de câteva ori în timpul oricărui James Bond, Mission Immpposible, X’Men etc. ar apărea referințe la România… fabrici abandonate (avem), peisaje sumbre ori paradisiace (avem), ambuteiaje (avem), crescătorii de cai, floarea soarelui, nori, mlaștini, lilieci, băgători de seamă, livezi, poiene, peșteri… orice le este cu trebuință.

strategie

Oricare ar fi ideile culturale, într-un fel sau altul, ele trebuie musai așezate sub umbrela unei strategii culturale de țară, de oraș… Altfel o vom ține într-o brambureală culturală continuă și nu vom reuși să ne așezăm pe nicio hartă culturală care contează.

Vrem ca în cinci ani Bucureștiul să devină a doua destinație culturală din Europa, cu oferta culturală cea mai cool? Locul în care e musai să fii? Vrem peste două milioane de turiști culturali pe an în București? Vrem diversitate culturală? Sau poate vrem să fim orașul în care toată lumea râde, cântă și dansează… Vrem digitizarea moștenirii culturale materiale și imateriale? Vrem cultură pentru toți? Indiferent sub ce umbrelă strategică (Doamne, ajută!) se vor articula varii suave idei culturale, înainte de orice, avem însă nevoie de o fundație, de un teren fertil, de semințe, de grădinari…

Proiectele culturale nu pot căpăta forme și impact în realitate în afara unor infrastructuri culturale suple, accesibile, în pas cu oferta tehnologică, integrate și multifuncționale. Managementul cultural, „profesionalizarea” decidenților și a operatorilor culturali nu poate rămâne în afara ecuației.

educație

Educația culturală ar trebui complet regândită și programele educaționale culturale ar trebui incluse în curricula tuturor școlilor.

Câteva exemple:

  • Pact pe cultură – Formarea decidenților și actanților în relație cu școala. Crearea unor parteneriate și a unor consilii interdisciplinare care să conceapă direcțille și instrumentele necesare educației culturale în școli. Crearea unui parteneriat pentru Educație Culturală între Ministerul Culturii, Ministerul Educației, Inspectorate Școlare, Școli, Asociații de Profesori. Creșterea numărului de școli cu statut Artsmart și Art for All. Crearea unor programe dedicate și includerea lor în curricula.
  • Cultura pe bune, în școli – Crearea unor planuri metodologice exemplificative pentru orele de educație vizuală, literatură, muzică, istoria religiilor etc. Resetarea obiectivelor pentru aceste discipline. Propuneri de predare „altfel” (interacțiune, experiență, creativitate, gândire critică, dezbateri, interogații etc.) împreună cu materiale digitale de suport transmise către toți profesorii „culturali”. Forumuri, grupuri de împărtășire a celor mai potrivite tehnici de implicare a elevilor în orele respective.
  • De la lume adunate – Cercetare și colaborare cu experți internaționali, folosirea bunelor practici din alte țări. Colaborări cu experți culturali din țările cu rezultate în domeniu.
  • Digitizarea informației culturale – Elaborarea, furnizarea și construcția unor baze de date integrate cu planuri metodologice, materiale suport, informații digitale accesibile, către și dinspre, tuturor organizațiilor care lucrează cu elevi și studenți.
  • Hub-uri culturale și muzee pentru toți – Lansarea unor hub-uri de educație culturală alternative, care să includă muzică, dans, arte digitale, new-media, artă contemporană, design, street art, dezbateri, poezie, filosofie etc. Inclusiv în zonele defavorizate. Reorientarea politicilor și obiectivelor muzeelor spre interactiviate, experiență, cu subvențiile proporționale cu numărul de vizitatori, elevi în primul rând și mai ales din zonele defavorizate. Dezvoltarea unor centre cultuale în jurul muzeelor în colaborare cu școlile.
  • Vrem nu vrem, dansăm – Crearea unei structuri parteneriale de dans, pentru a reuni diferite forme de balet și dans ca interacție socială, comunicare și formare. Orele de dans vor fi predate în paralel cu istoria muzicii, de la muzica Gregoriană până la Die Antwoort.
  • Arte digitale – Crearea unor centre experimentale pentru arte digitale. Colaborări cu școlile.
  • Educație muzicală – Sprijinirea formațiilor de muzică în școli. Activarea și crearea unor centre muzicale în jurul școlilor.
  • Predarea interdisciplinară – Istoria religiilor și istoria artei sau muzică, istoria muzicii, dans etc.
  • Condiții de eligibilitate – Admiterea la examenul de Bacalaureat, printre altele, în baza dovezii că cel puțin șase ani elevul a urmat săptămânal cursuri „Culturale” – arte vizuale, muzică, dans, debate, filosofie, literatură etc.

Dintre toate, voi exemplifica predarea interdisciplinară, ca sinergii în educație și impactul asupra elevilor.

În prezent, într-o proporție covârșitoare, atât orele de religie cât și cele de educație vizuală sunt plictisitoare, închizătoare de orizont, nestimulante din punct de vedere dezbatere, curiozitate, interogație, creativitate ori gândire critică.

Ce-ar fi dacă orele de educație vizuală (desen, istoria artei etc) și orele de religie s-ar regăsi într-o singură disciplină: istoria religiei și istoria artei?

Probabil mai mult de jumătate din istoria artei nu poate fi înțeleasă în afara unor cunoștințe temeinice de istorie a religiilor.

Ce-ar fi dacă pentru a ajunge să înțeleagă anumite evenimente din Vechiul ori Noul Testament, elevii ar studia în paralel istoria artei? Adică în loc să vorbesc despre Cina cea de Taină doar dintr-o perspectivă religioasă, mai mult sau mai puțin abstractă ori atrăgătoare pentru elevi, am porni invers. Am studia vreo șase ore Renașterea, o oră sau două Leonardo da Vinci, am intra în universul lucrărilor lui și ne-am opri la Cina cea de Taină. Am deconstrui-o atât din perspectivă religioasă, cât și artistică. Elevilor li s-ar prezenta mai departe alte reprezentări ale Cinei, de exemplu cele semnate de Domenico Ghirlandaio, Tintoretto, Jason Jenicke, Derain, Giotto, Durer, Emil Nolde, Salvador Dali, Luis Bunuel (în Viridiana), Raoef Mamedov, Ben Willikens sau Zeng Fanzhi. Ar trece astfel prin mai toate curentele artistice, având exemplificarea exhaustivă a temei.

Raportarea elevilor la subiect ar fi cu adevărant relevantă, ar putea contextualiza, și prin analiză comparată ar descoperi, evident, într-o cu totul altă adâncime curentele artistice, orele ar fi mai vii, mai ademenitoare și deslușitoare întru frumos. Am putea stârni curiozitatea, creativitatea, dezbaterea, flexibilitatea, reflecția, tot atâtea competențe de care tinerii vor avea nevoie pentru indiferent ce vor face în viitor.

Întorcându-ne la chestiune, vom putea spera, astfel, la un consumator cultural avizat, care vrea să experimenteze, căruia îi place să descopere, vom avea un public educat, scormonitor, viu, cu reflexe culturale reale.


Manuela Plăpcianu este co-fondatoare a Centrului Cultural Art Society.



DJANGO, cea mai mare productie tv filmata vreodata in Romania, a inceput lucrul langa Brasov – Urban, 11.05

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *