strategie de țară – argumente

de ce este nevoie de o ‘strategie de țară’, adecvată și aplicată – și de strategii sectoriale, coerente și aplicate


Sergiu Manea (BCR): Propunerea noastră trebuie să fie despre valoare adăugată – Hotnews, 7.04

  • Propunerea noastră trebuie să fie alta pe piața globală. Propunerea noastră trebuie să fie despre valoare adăugată.
  • Avem material uman, inclusiv cei care au plecat deja de 5-10-15 ani care nu știu dacă se vor mai întoarce vreodată, dar ne pot da exemple de modele de cum am putea face lucrurile și unde e nevoie să facem intervenție.
  • „Eu sincer cred că investiția în educație este esențială pentru modernizarea sustenabilă a statului român. Acolo e miza. Lucrul ăsta nu se va întâmpla în 6 luni. Se va întâmpla probabil în 10-30 de ani. Dacă nu facem astăzi ceva, gap-ul (decalajul n.r.) va continua să crească. Propunerea noastră va fi: forța de muncă de aici este ieftină”, a preciat el.
  • Demografia e în funcție de calitatea vieții și de aspirația la prosperitate și de probabilitatea de atingere a prosperității.

Țări bogate, țări sărace – Anca Dragu, Capital, 30.12

  • Ce lipsește României este un nou proiect de țară, care să canalizeze resursele naționale către un obiectiv agreat, semnificativ, dezirabil și posibil. Singurul proiect al ultimilor 30 de ani a fost aderarea la Uniunea Europeană. Odată aflați în interiorul UE, ambițiile noastre economice și politice au dispărut.
  • Un nou proiect ar putea fi legat de aderarea la moneda euro.
  • Noul Pact Verde și strategia de digitalizare lansate de Comisia Von Der Layen deschid noi perspective de dezvoltare a tehnologiilor “verzi”, în care România își poate propune să devină lider regional sau chiar european. Este un foarte bun prilej pentru noi să ne transformăm din “urmăritori” în ceea ce privește industriile dezvoltate, în lideri. Noile tehnologii verzi și inteligența artificială sunt în faza de incubator în toate țările, astfel încât România poate miza pe avantajele competitive și, cu un cadru economic și legislativ propice, să preia conducerea în aceste domenii.

Dragoș Stanca: Va mai exista o Românie și peste 50 sau 100 de ani? Dacă da, cum vrem să arate ea și care e strategia, care e viziunea, misiunea? Care e visul nostru comun, național?facebook, 1.12.20

  • Lăsând însă istoria să-și reașeze realitatea “oficial-legendară” vs. fapte / date reale, chiar dacă deranjante, și privind doar în viitor, îmi pare evident că fără o viziune strategică pe termen lung, în vreo 100 de ani de acum încolo, România va fi doar un teritoriu, nu o țară, iar limba română va fi doar un dialect exotic – un māori al Europei.
  • Ritmul scăderii populației cauzat de migrație și de reducerea natalității ne costă în medie 125-150.000 de cetățeni mai puțin, anual. Mai clar: dispare, an de an, câte un “oraș” de dimensiunea Sibiului, Piteștiului sau Aradului. În următorii 50 de ani vom pierde practic (estimează mai multe surse, inclusiv INS) între 4,1 și 8,6 milioane de locuitori, în timp ce populația globală crește anual cu circa două Românii actuale (38,5 milioane plus pe an). Ce va urma apoi, în următorul secol?
  • În plus, votul bazat în continuare doar pe populism (deci minciună împachetată frumos), incapacitatea clasei politice de a genera strategii coerente (dincolo de presiunea electorală permanentă), înapoierea noastră tehnologică și dependența masivă de terți externi în toate capitolele esențiale ale dezvoltării noastre ca țară sunt alți factori care vor genera în continuare tendințe care sprijină teoria dispariției treptate, “de facto”, a României. Vor pleca elitele locale, vor prelua golurile lăsate libere “băieții deștepți” vopsiți în diverse culori de partid sau, după caz, vor umple aerul lăsat liber doar corporațiile internaționale care-și vor mai pemite să plătească oameni valoroși – spre deosebire de un Stat înfrânat de populisme gen “salarii mici” la vedere, în “declarații de avere”, dar “ajustate” corespunzător prin tradiționalele șpăgi din conturi offshore…
  • Tot mai puțini oameni educați vor fi ok cu ideea să aibă copii și, în cazul în care se vor decide să îi facă, oare câți dintre ei vor avea motive să îi educe într-un spirit decent-patriotic, insuflându-le dorința de a rămâne aici, să dezvolte România frumos și coerent, pentru alte generații viitoare?
  • Va mai exista deci o Românie și peste 50 sau 100 de ani? Dacă da, cum vrem să arate ea și care e strategia, care e viziunea, misiunea? Care e visul nostru comun, național?
  • Genul ăsta de discuții ar trebui purtate, cred eu, de Ziua Națională. Și genul de lideri care abordează genul acesta de teme ar trebui votați.

Vasile Pușcaș, fostul negociator șef cu UE: România, un asociat care stă cu mâna întinsă – Gîndul, 9.05.20

  • Performanţele dezvoltării României, ca stat membru al Uniunii Europene, s-au petrecut printr-un fenomen de contagiune cu instituţiile, politicile europene şi interacţiunile parteneriale cu celelalte state membre. Până acum, însă, nu am avut o strategie a noastră, un program propriu de fuziune a intereselor ţării cu procesul integrării europene, adesea lăsând impresia unui asociat care stă cu mâna întinsă la finanţările de la Bruxelles. Nu am urmat nici măcar traseele dezvoltării angajate prin Tratatul de Aderare
  • Nededicându-se aducerii la noi acasă a beneficiilor aderării la Uniunea Europei, liderii politici şi economici ai României au asistat pasiv la plecarea românilor spre zonele mai dezvoltate ale Uniunii, aceştia preferând o integrare individuală în construcţia europeană la care tocmai aderaserăm. Aceasta şi pentru că, în România, nu li s-a oferit ocazia realistă de a fi cuprinşi într-un efort naţional constructiv, raţional, accelerat îndreptat spre integrarea europeană

Just business – capitalul autohton la pubertate – Cristian Grosu, CdG, 4.03.20

  • Mediul de afaceri autohton s-a copt pentru a ieși să joace la nivelul următor. Dar în lipsa unui proiect de țară – cu o viziune asupra stimulentelor cu care trebuie vitaminizate domeniile cheie – capitalul autohton riscă să băltească în mize mici, locale și desuete, în loc să se alinieze într-o albie racordată la viitoarea economie europeană integrată.

Ionuț Simion, PwC: Cum repunem economia pe lista scurtă a priorităților strategice – 11.02.20

  • Comparând temele dezbătute în spațiul nostru public cu cele de la nivel global, ar trebui să fim îngrijorați de detașarea noastră și de tentația de a lăsa lucrurile să meargă pe pilot automat. De la aderarea la NATO și, apoi, la UE, România nu mai are aceeași preocupare față de tendințele la nivel mondial, cu toate că ar fi fost de așteptat ca integrarea în structurile euro-atlantice să fie o forță care coagulează interesele locale. Apartenența la clubul european și la alianța nord-atlantică ne-au dat un confort care, în ultimii ani, a început să devină o slăbiciune. Suntem prea puțin atenți la evenimente majore care influențează configurația globală și considerăm că angajamentele semnate sau asumate ne-au asigurat liniștea și prosperitatea pentru totdeauna. La capitolul securitate, aceste angajamente sunt o garanție, însă la capitolul economie agenda națională este determinantă. În realitate, nu e de ajuns să ne ferim de pericole sub ”umbrela” NATO și a UE, ci ar trebui să lucrăm pentru o strategie de dezvoltare. Pe lângă dimensiunea externă a securității este imperativ necesară cea internă pentru că o țară stabilă se bazează, mai ales, pe o economie care asigură un standard de viață decent pentru cetățeni.

Vasile Pușcaș: Promisiunile uitate ale României – EvZ, 26.11.19

  • Din păcate, nu putem spune că le-am dus până la capăt şi câteva dintre ele cred că le-am chiar abandonat. Am să vă dau un exemplu: în primăvara lui 2004 ne-am angajat, împreună cu partenerii noştri europeni şi cu cei americani, să facem o reformă a administraţiei publice şi a funcţiei publice deoarece aplicarea acquis-ului comunitar şi intrarea în politicile europene, intrarea în procesul de integrare depindea foarte mult şi depinde în continuare foarte mult de calitatea administraţiei sau, cum spun cei de la Bruxelles, foarte frecvent, capacitatea administrativă. Ei bine, acea strategie, agreată atât de actorii interni, cât şi de cei internaţionali, a rămas pe hârtie.
  • Altă chestiune: politicile industriale, strategia de dezvoltare a industriei şi politicile industriale. Şi ea a rămas undeva în dosarele aderării, fără ca să se ia în considerare acest aspect.
  • Să vă mai dau încă un exemplu. În tratatul de aderare se pune un accent deosebit pe politica de dezvoltare rurală. Ei bine, în activitatea noastră, a României şi a guvernelor României, referitoare la politicile agricole comune, doar într-o mică proporţie s-a ţinut cont de politica de dezvoltare rurală şi, mai mult, a fost un fel de sarabandă din aceasta financiară cu iz electoralist pentru diferite localităţi, comune sau regiuni.

Cristian Socol: New Developmentalism ca Proiect de Ţară – 2.07.18

  • Implementarea programării economice orientative. Haosului provocat în economie de selecţia darwinistă specifică agendei neoliberale i s-a răspuns cu programare sau planificare, cum vreţi să-i spuneţi. Am mai spus – programarea economică inteligentă, abordarea policentrică bazată pe clustere competitive, implementarea teoriei centrelor magnet, oraşe inteligente dar şi specializarea industrială sunt piloni importanţi în arhitectura instituţională în toate ţările dezvoltate sau nu ale lumii. Crearea Consiliului de Programare Economică în cadrul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză vine să suplinească nevoia unei instituţii care să programeze economia, să adopte şi să implementeze o strategie naţională de dezvoltare.

România, te iubesc: la 100 de ani de la Unire, strategiile de viitor sunt căutate prin programul de guvernare – Știrile PROtv, 15.04.18

  • România la 100 de ani de stat modern este un amestec paradoxal de sărăcie şi mizerie, urme de industrie grea, dar şi tehnologie de ultimă oră. Şi rezerve de hidrocarburi aşa cum puţine ţări din Europa deţin. Ceea ce lipseşte României este o strategie, un proiect de ţară asumat de mediul academic, de mediul politic, dar şi de mediul antreprenorial.

Alina Mungiu-Pippidi: Mai e posibil vreun proiect de țară? – România Curată, 1.04.18

  • Problema e cea de aici. De unde luăm aceste grupuri competitive de orientare universalistă din societate pentru a le construi o reprezentare politică care să ne aducă vreodată 51 la sută? Acesta e singurul program politic care promite prosperitatea, și nu declinul.

Vasile Pușcaș: ”Am aderat, dar nu ne-am integrat” – Gîndul, 24.11.16

  • Aderarea la UE a însemnat o oportunitate de a realiza o schimbare, o dezvoltare și o modernizare a țării. Dacă lucrurile s-ar fi realizat în integralitatea lor, peste 3 milioane de oameni ar fi căutat fericirea în România, nu în altă parte. Dar dacă vedem că, după 2007, a fost cel mai mare exod al românilor din istorie spre UE, înseamnă că am aderat, dar nu ne-am integrat. Poate ar trebui să începem odată, dacă vorbim de acest moment de aniversare a 10 ani, să regândim integrarea noastră internă, națională și, în potențialul pe care îl vom regăsi, să ne proiectăm integrarea în UE.
  • Dacă ar fi avut (oamenii de afaceri – n. ed.) și o strategie de integrare economică și efectele ar fi fost mult mai mari. Un efect favorabil l-a avut și în domeniul tineretului, tinerii având oportunități mult mai mari de mobilitate, nu numai profesională, ci și academică și științifică. Ceea ce ar interesa este ca integrarea să producă la noi acele condiții să lucreze aici, să producă performanță și productivitate la noi.

Nicolae Dănilă: Care este proiectul de țară al României în următorii 10 ani? O întrebare-apel adresată Elitei Românești – Hotnews, 31.08.15

  • Am încercat să fac o scurtă trecere în revistă a urgențelor pe care România, ca societate, ar trebui să le aibă în viitorul apropiat. Falsa opinie că nu avem un proiect de țară ar trebui combătută cu faptul că avem un proiect neterminat (integrarea în UE, la care ne-am angajat încă din 1990) și putem contura încă în timp util un calendar clar și strâns de reforme.
  • Singurul lucru pe care îl avem de făcut noi, mediul decizional național și elita societății, este să hotărâm care sunt resursele pe care le angrenăm în acest proiect (adică să îi identificăm pe cei care vor să participe la acest proiect) și să prioritizăm și să ne asumăm sarcini (să fim transparenți și conștienți cu privire la cine este responsabil pentru decizii și rezultate).
  • Am convingerea că suntem capabili să dăm curs cu responsabilitate la întrebarea-apel lansată astăzi.

Vasile Pușcaș: Ca membru al UE, România este un stat slab, fără o strategie pe termen lung – Gîndul, 9.06.12

  • O evaluare a primului an al României în Uniunea Europeană arată că țara noastră este un “stat slab”, neexistând o strategie de dezvoltare pe termen lung.

România: “strategie de ţară” şi “plan de modernizare a statului”. Obiectivele naţionale ale României, trasate mereu de alţii – Dollores Benezic, CdG, 2.03.11

  • România nu a avut nicio strategie proprie de dezvoltare. Modernizarea statului nu a încăput în niciun plan intern coerent. Lipsa viziunii proprii asupra dezvoltării a fost suplinită, atât cât s-a putut, de angajamentele externe, condițiile impuse pentru integrarea europeană, de parametri economici trecuți in scrisoarea de intenție cu vreun finanțator.
  • O recunosc la unison toți politicienii: pentru o strategie de dezvoltare durabilă e nevoie de consens, pentru ca planul odată conceput să fie aplicat întocmai, indiferent cine vine la putere. Or singurele direcții de dezvoltare obligatorii pentru orice partid a venit la guvernare au fost cele impuse din plan extern.
  • La acuzele opoziției că România nu are o strategie de dezvoltare, președintele Traian Băsescu a replicat în noiembrie 2010 că planul de modernizare a statului cuprinde șapte direcții. Nici acestea nu sunt produsul viziunii și voinței clasei politice românești: sunt direcțiile obligatorii, care fac parte din strategia europeană de dezvoltare, care trasează parametri pentru fiecare stat membru. Și care fac parte din planul general de dezvoltare ”EUROPA 2020”.
  • Aportul României la plan a fost, în ceea ce o privește, negocierea unor parametri suportabili și a unor termene mai indulgente. (…)

Fără proiecte, fără viitor – Vasile Dâncu, CdG, 1.03.11

  • De ce nu avem un proiect de societate? Simplu, avem o istorie a lipsei de proiect. Să ne amintim: Regulamente organice, Constituție belgiană, domni străini până în deceniul cinci din secolul XX, apoi proiect de comunism sovietic. Din 1990 încoace proiecte făcute de FMI, Banca Mondială și apoi Aquis comunitar și program de aderare la proiectul Europei sociale. Noi unde suntem în această istorie modernă a României? Unde este proiectul românesc? Ne chinuim să absorbim câteva procente dintr-un proiect de dezvoltare finanțat de UE, dar nu avem un proiect al viitorului.
  • Exista însă și o cauză structurală, un fel de hibă istorică. România nu a avut și nu are nici acum un proiect. Noi nu ne propunem să ajungem undeva, nu programăm mijloace, nu facem un plan. Trăim pur și simplu, iar competiția politică se dă în jurul resurselor statului. Un individualism atroce ne împinge la acest tip de comportament rapace. Cred că am făcut prea multe secole naveta între pădure și bordei și nu avem sentimentul istoriei, al duratei. Suntem în stare să furăm lumânarea de la căpătâiul mortului, să ne furăm chiar și căciula pentru a nu ne pierde dexteritatea. În politică,  singura regulă este să te opui unui posibil succes al celuilalt, totul este electoralism vulgar și demagogie. Când apare cineva și vrea să ducă lucrurile înainte este repede izolat de ceilalți și învins.