strategie de țară – argumente

de ce este nevoie de o ‘strategie de țară’, adecvată și aplicată – și de strategii sectoriale, coerente și aplicate



Vasile Pușcaș, fostul negociator șef cu UE: România, un asociat care stă cu mâna întinsă – 9.05.20

  • Performanţele dezvoltării României, ca stat membru al Uniunii Europene, s-au petrecut printr-un fenomen de contagiune cu instituţiile, politicile europene şi interacţiunile parteneriale cu celelalte state membre. Până acum, însă, nu am avut o strategie a noastră, un program propriu de fuziune a intereselor ţării cu procesul integrării europene, adesea lăsând impresia unui asociat care stă cu mâna întinsă la finanţările de la Bruxelles. Nu am urmat nici măcar traseele dezvoltării angajate prin Tratatul de Aderare
  • Nededicându-se aducerii la noi acasă a beneficiilor aderării la Uniunea Europei, liderii politici şi economici ai României au asistat pasiv la plecarea românilor spre zonele mai dezvoltate ale Uniunii, aceştia preferând o integrare individuală în construcţia europeană la care tocmai aderaserăm. Aceasta şi pentru că, în România, nu li s-a oferit ocazia realistă de a fi cuprinşi într-un efort naţional constructiv, raţional, accelerat îndreptat spre integrarea europeană

Just business – capitalul autohton la pubertate – Cristian Grosu, Curs de Guvernare, 4.03.20

  • Mediul de afaceri autohton s-a copt pentru a ieși să joace la nivelul următor. Dar în lipsa unui proiect de țară – cu o viziune asupra stimulentelor cu care trebuie vitaminizate domeniile cheie – capitalul autohton riscă să băltească în mize mici, locale și desuete, în loc să se alinieze într-o albie racordată la viitoarea economie europeană integrată.

Ionuț Simion: Cum repunem economia pe lista scurtă a priorităților strategice – 11.02.20

  • Comparând temele dezbătute în spațiul nostru public cu cele de la nivel global, ar trebui să fim îngrijorați de detașarea noastră și de tentația de a lăsa lucrurile să meargă pe pilot automat. De la aderarea la NATO și, apoi, la UE, România nu mai are aceeași preocupare față de tendințele la nivel mondial, cu toate că ar fi fost de așteptat ca integrarea în structurile euro-atlantice să fie o forță care coagulează interesele locale. Apartenența la clubul european și la alianța nord-atlantică ne-au dat un confort care, în ultimii ani, a început să devină o slăbiciune. Suntem prea puțin atenți la evenimente majore care influențează configurația globală și considerăm că angajamentele semnate sau asumate ne-au asigurat liniștea și prosperitatea pentru totdeauna. La capitolul securitate, aceste angajamente sunt o garanție, însă la capitolul economie agenda națională este determinantă. În realitate, nu e de ajuns să ne ferim de pericole sub ”umbrela” NATO și a UE, ci ar trebui să lucrăm pentru o strategie de dezvoltare. Pe lângă dimensiunea externă a securității este imperativ necesară cea internă pentru că o țară stabilă se bazează, mai ales, pe o economie care asigură un standard de viață decent pentru cetățeni.

Vasile Pușcaș: Promisiunile uitate ale României – 26.11.19

  • Din păcate, nu putem spune că le-am dus până la capăt şi câteva dintre ele cred că le-am chiar abandonat. Am să vă dau un exemplu: în primăvara lui 2004 ne-am angajat, împreună cu partenerii noştri europeni şi cu cei americani, să facem o reformă a administraţiei publice şi a funcţiei publice deoarece aplicarea acquis-ului comunitar şi intrarea în politicile europene, intrarea în procesul de integrare depindea foarte mult şi depinde în continuare foarte mult de calitatea administraţiei sau, cum spun cei de la Bruxelles, foarte frecvent, capacitatea administrativă. Ei bine, acea strategie, agreată atât de actorii interni, cât şi de cei internaţionali, a rămas pe hârtie.
  • Altă chestiune: politicile industriale, strategia de dezvoltare a industriei şi politicile industriale. Şi ea a rămas undeva în dosarele aderării, fără ca să se ia în considerare acest aspect.
  • Să vă mai dau încă un exemplu. În tratatul de aderare se pune un accent deosebit pe politica de dezvoltare rurală. Ei bine, în activitatea noastră, a României şi a guvernelor României, referitoare la politicile agricole comune, doar într-o mică proporţie s-a ţinut cont de politica de dezvoltare rurală şi, mai mult, a fost un fel de sarabandă din aceasta financiară cu iz electoralist pentru diferite localităţi, comune sau regiuni.

Cristian Socol: New Developmentalism ca Proiect de Ţară – 2.07.18

  • Implementarea programării economice orientative. Haosului provocat în economie de selecţia darwinistă specifică agendei neoliberale i s-a răspuns cu programare sau planificare, cum vreţi să-i spuneţi. Am mai spus – programarea economică inteligentă, abordarea policentrică bazată pe clustere competitive, implementarea teoriei centrelor magnet, oraşe inteligente dar şi specializarea industrială sunt piloni importanţi în arhitectura instituţională în toate ţările dezvoltate sau nu ale lumii. Crearea Consiliului de Programare Economică în cadrul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză vine să suplinească nevoia unei instituţii care să programeze economia, să adopte şi să implementeze o strategie naţională de dezvoltare.

România, te iubesc: la 100 de ani de la Unire, strategiile de viitor sunt căutate prin programul de guvernare – 15.04.18

  • România la 100 de ani de stat modern este un amestec paradoxal de sărăcie şi mizerie, urme de industrie grea, dar şi tehnologie de ultimă oră. Şi rezerve de hidrocarburi aşa cum puţine ţări din Europa deţin. Ceea ce lipseşte României este o strategie, un proiect de ţară asumat de mediul academic, de mediul politic, dar şi de mediul antreprenorial.

Alina Mungiu-Pippidi: Mai e posibil vreun proiect de țară? – 1.04.18

  • Problema e cea de aici. De unde luăm aceste grupuri competitive de orientare universalistă din societate pentru a le construi o reprezentare politică care să ne aducă vreodată 51 la sută? Acesta e singurul program politic care promite prosperitatea, și nu declinul.

Vasile Pușcaș: ”Am aderat, dar nu ne-am integrat” – 24.11.16

  • Aderarea la UE a însemnat o oportunitate de a realiza o schimbare, o dezvoltare și o modernizare a țării. Dacă lucrurile s-ar fi realizat în integralitatea lor, peste 3 milioane de oameni ar fi căutat fericirea în România, nu în altă parte. Dar dacă vedem că, după 2007, a fost cel mai mare exod al românilor din istorie spre UE, înseamnă că am aderat, dar nu ne-am integrat. Poate ar trebui să începem odată, dacă vorbim de acest moment de aniversare a 10 ani, să regândim integrarea noastră internă, națională și, în potențialul pe care îl vom regăsi, să ne proiectăm integrarea în UE.
  • Dacă ar fi avut (oamenii de afaceri – n. ed.) și o strategie de integrare economică și efectele ar fi fost mult mai mari. Un efect favorabil l-a avut și în domeniul tineretului, tinerii având oportunități mult mai mari de mobilitate, nu numai profesională, ci și academică și științifică. Ceea ce ar interesa este ca integrarea să producă la noi acele condiții să lucreze aici, să producă performanță și productivitate la noi.

Nicolae Dănilă: Care este proiectul de țară al României în următorii 10 ani? O întrebare-apel adresată Elitei Românești – 31.08.15

  • Am încercat să fac o scurtă trecere în revistă a urgențelor pe care România, ca societate, ar trebui să le aibă în viitorul apropiat. Falsa opinie că nu avem un proiect de țară ar trebui combătută cu faptul că avem un proiect neterminat (integrarea în UE, la care ne-am angajat încă din 1990) și putem contura încă în timp util un calendar clar și strâns de reforme.
  • Singurul lucru pe care îl avem de făcut noi, mediul decizional național și elita societății, este să hotărâm care sunt resursele pe care le angrenăm în acest proiect (adică să îi identificăm pe cei care vor să participe la acest proiect) și să prioritizăm și să ne asumăm sarcini (să fim transparenți și conștienți cu privire la cine este responsabil pentru decizii și rezultate).
  • Am convingerea că suntem capabili să dăm curs cu responsabilitate la întrebarea-apel lansată astăzi.

Vasile Pușcaș: Ca membru al UE, România este un stat slab, fără o strategie pe termen lung – 9.06.12

  • Deputatul PSD Vasile Pușcaș a declarat că, în urma unei evaluări pe care a făcut-o privind primul an al României în Uniunea Europeană, a constatat că țara noastră este un “stat slab”, neexistând o strategie de dezvoltare pe termen lung.
  • Fostul negociator șef al României cu Uniunea Europeană a susținut că există o lipsă de viziune din partea autorităților. El consideră că vina pentru această situație aparține Guvernului, Parlamentului și partidelor politice, care ar trebui să-și asume răspunderea și să vină cu un proiect capabil astfel încât să îi capaciteze pe cetățeni în jurul acestuia.

România: “strategie de ţară” şi “plan de modernizare a statului”. Obiectivele naţionale ale României, trasate mereu de alţii – Dollores Benezic, Curs de Guvernare, 2.03.11

  • România nu a avut nicio strategie proprie de dezvoltare. Modernizarea statului nu a încăput în niciun plan intern coerent. Lipsa viziunii proprii asupra dezvoltării a fost suplinită, atât cât s-a putut, de angajamentele externe, condițiile impuse pentru integrarea europeană, de parametri economici trecuți in scrisoarea de intenție cu vreun finanțator.
  • O recunosc la unison toți politicienii: pentru o strategie de dezvoltare durabilă e nevoie de consens, pentru ca planul odată conceput să fie aplicat întocmai, indiferent cine vine la putere. Or singurele direcții de dezvoltare obligatorii pentru orice partid a venit la guvernare au fost cele impuse din plan extern.
  • La acuzele opoziției că România nu are o strategie de dezvoltare, președintele Traian Băsescu a replicat în noiembrie 2010 că planul de modernizare a statului cuprinde șapte direcții. Nici acestea nu sunt produsul viziunii și voinței clasei politice românești: sunt direcțiile obligatorii, care fac parte din strategia europeană de dezvoltare, care trasează parametri pentru fiecare stat membru. Și care fac parte din planul general de dezvoltare ”EUROPA 2020”.
  • Aportul României la plan a fost, în ceea ce o privește, negocierea unor parametri suportabili și a unor termene mai indulgente. (…)