strategie de țară >

cum este posibilă o strategie de țară?
– ce să fie? cine să o facă?
– cum se elaborează?
– cum se implementează?
– cum se actualizează?

discuții de fundamentare

> sinteze

1. ce sens are discuția despre proiectul-sau-strategia-de-țară-care-ne-lipsește?

  • este cazul să existe un asemenea demers, și rezultat?
  • O țară trebuie văzută în cadrele sistemului internațional, al interdependențelor, regionale, globale. Cine nu știe să gestioneze interdependențele ca să ajungă la echilibru ajunge la dependențe. România este într-o sumedenie de dependențe, de la cele comerciale până la cele financiare, din cauză că nu a gestionat niciodată interdependențele. A gestiona interdependențele înseamnă să ai o viziune pe termen mediu și lung și strategii de abordare – pe care să le îmbunătățești în funcție de evoluția cadrului interdependențelor.
  • România are nevoie de o viziune de țară, de un reper care să supraordoneze în primul rând numeroasele strategii sectoriale – altfel, acestea vor rămâne ne-corelate, orientate pe termen scurt sau mediu, doar reactive, fără energia necesară unei construcții sustenabile.
  • Având o strategie de țară putem să ne creăm oportunități, bazându-ne pe ceea avem în România sau pe ceea ce putem construi pe termen mediu sau îndelungat.
    • Dezvoltarea unei industrii ar cere să faci un inventar al situației, al resurselor, al potențialului.
  • Ca să-și poată face planuri de afaceri realiste, corporațiile au nevoie de strategia de țară – rolul acesteia fiind să dezvolte avantajele competitive, prin politici de stat dedicate.

2. ce poate fi strategia de țară?

  • un document simplu și scurt, care să indice o ‘viziune’, câteva direcții?
  • o ‘foaie de parcurs’, detaliată, cu indicatori și jaloane temporare?
  • un ansamblu de strategii sectoriale?
  • Este nevoie de o viziune: Ce vrem cu România? Ce ar putea România să facă, pe 10, pe 20, pe 30 de ani?
    • O viziune este o imagine dezirabilă și realistă asupra viitorului unui sistem – un sector, o regiune, o țară. Include o doză de profeție auto-înfăptuibilă.
    • O viziune trebuie să fie bazată pe o înțelegere a direcției de schimbare a lumii: construcția anticipativă a unui model câștigător într-o lume pe care o întrezărim. 
    • Formatul uzual al unei viziuni este un document relativ compact, care prezintă un set de aspirații si pilonii asociați schimbării.
  • Strategia de țară înseamnă să faci ceva pro-activ, vizionar.
    • Într-o strategie de țară trebui făcut foarte clar: Ne pregătim absolvenții pentru competiția globală. Ce înseamnă competiția globală în medicină, în informatică, în construcții de mașini.
    • Printr-o strategie de țară – dar realistă – putem să creștem volumul de resurse atrase la bugetul țării.
    • O strategie de țară trebuie să conducă la o viață mai bună în România.
  • Ca viziunea să producă un salt paradigmatic al modelului de dezvoltare a țării, elaborarea trebuie să exploreze viitorul dezirabil la nivelul unui spectru de domenii – mobilitate, energie, educație, locuire, mediu etc.
    • Care mai sunt industriile competitive în România? Ce industrii mai au potențial, dar nu sunt competitive? În acestea statul poate să investească, poate să vină cu ajutoare de stat.
    • Domeniile strategiei sunt cele obligatorii pentru prosperitatea cetățenilor și pentru competitivitatea europeană și globală.
  • Fiecare capitol de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană însemna o strategie, cu viziune transformată în politici publice, și apoi în programe de aplicare.
    • Un cadru care să permită elaborarea unor policy papers, de 2-3 pagini – de dezvoltat și actualizat, semestrial, anual.  
    • Documentul trebuie: să includă jaloane, termene, responsabili ; să devină lege ; să aibă o categorie în bugetul de stat, prima alimentată.

3. cum se poate elabora strategia de țară?

  • cine s-o facă? ce expertiză trebuie implicată?
  • în ce formate de lucru?
  • Trebui să fie toate forțele politice la masă, să se alinieze, să-și asume: În direcția asta mergem.
  • O viziunea de țară trebuie să se nască și să se mențină ca referință într-un spațiu de diversitatea ideologică: de aceea necesită crearea unui spațiu neutru de co-creare, a unui proces larg incluziv, sistemic și sistematic orientat către termenul lung, ca premise minime pentru transgresarea opțiunilor pe termen mai scurt ale partidelor – ceea ce o face și o sursă pentru inițiative și chiar platforme politice, o fabrică de steaguri pentru reînnoirea agendei politice a României.
    • O perspectivă: “Având în vedere evoluțiile de la Președinție și Executiv, rămâne doar Parlamentul – care e obligat să vină cu politicile publice.”
    • O altă perspectivă: “Coordonarea de la nivelul Președinției ar avea sens, întrucât există un respect față de instituție.”
  • În cazul aderării la UE, pentru fiecare domeniu a existat un integrator, care lucra cu toate ministerele implicate – cu tema de a realiza o strategie care să integreze domeniul în politica respectivă a UE în așa fel încât să fie România să fie beneficiară a acelei politici.
  • “Strategia trebuie făcută de oameni cu spirit antreprenorial, și care au făcut ceva pentru țară. Plus un grup de experți, care știu tot ce e la nivel global. Plus 2-3 “bătăuși” din fiecare partid, care să-și convingă colegii.”

Succesul demersului depinde de calitatea oamenilor implicați, și de dedicarea lor: O asemenea sarcină este mandatul vieții tale.

  • Un proces de co-creație presupune în primul rând elaborarea și implementarea unei metodologii coerente, care să integreze tehnici de foresight dedicate pentru: scanarea orizontului, testarea consensului asupra tendințelor, construcția scenariilor explorative, a scenariilor normative etc.
  • Viziunea trebuie actualizată, cel puțin la fiecare 5 ani, din patru considerente: (a) lumea se schimbă, iar asumpțiile despre context trebuie actualizate; (b) învățăm din propriile acțiuni și blocajele întâmpinate; (c) o comunitate deja educată să co-creeze își îmbunătățește capacitatea de a genera idei transformative, (d) energia care inspiră acțiunea diversă trebuie revigorată.
    • Pentru a avea o viziune vie, comunitatea co-autorilor trebuie să fie periodic mobilizată printr-un program de foresight pe domenii, care să alimenteze actualizarea strategiilor sectoriale și să pregătească saltul paradigmatic la nivelul viziunii de țară.

4. cum se poate asigura implementarea unei strategii de țară?

  • ce structuri, formate, practici etc. sunt necesare?
  • Capitolele de aderare aveau atașate programe de implementare – făcute cu stakeholderii, cu firmele, sindicatele, autoritatea.
    • Responsabilul central era Ministerul Integrării Europene, apoi Ministerul Dezvoltării – care aveau de urmărit complementaritatea și coordonarea cu programele interne.
    • În fiecare minister, agenție, chiar și în primării, existau departamente de implementare a programului european.
  • Incluzivitatea dialogului, participarea diversă a actorilor cheie, experților și chiar a cetățenilor este importantă nu doar pentru generarea de conținut, ci și pentru creșterea acceptabilității rezultatului la nivelul diverselor comunități și chiar creșterea mobilizării pentru viitoarea acțiune.
  • Calitatea rezultatelor și mobilizarea adecvată a actorilor cheie depinde de capacitatea de a dezvolta treptat o comunitate de oameni interesați, care dezvoltă treptat valori comune legate de gândirea prospectivă și își constituie un sentiment al apartenenței, al relevanței într-un demers important pentru țară.
    • O astfel de comunitate poate fi privită ca una concentrică în funcție de gradul de implicare/participare, pornind de la un nucleu de 100, spre 1000, 10.000 și peste, dacă includem participanții în consultări online.