agenda digitală – idei strategice

Christian von Albrichsfeld, Continental România: Industria are nevoie de competenţe precum inteligenţa artificială. Cu astfel de cunoştinţe, vom putea plăti salarii mai mari – 23.06.20

  • “O problemă cu care se confruntă România o reprezintă lipsa unei strategii de ţară. În România costurile nu mai sunt unde erau acum câţiva ani, iar investitorii aici nu mai vin pentru costuri. Este nevoie de o strategie legată de educaţie, cum creştem educaţia la nivel naţional. Industria are nevoie de noi competenţe precum inteligenţa artificială, cybersecurity, cloud technology. Cu astfel de cunoştinţe, noi vom putea plăti salarii mai mari, asta este foarte clar. De asemenea, trebuie să mergem mai departe cu şcoala profesională pentru a creşte calitatea muncii.”

Doru Vîjiianu, Zipper Romania: Ne trebuie o strategie digitală pentru instituţiile statului, iar cei care conduc ţara pot stabili o astfel de strategie, nu furnizorii de servicii. Doar 20% din primării sunt digitalizate în acest moment din totalul de aproape 20.000 de unităţi administrativ-teritoriale – 21.06.20

  • România are nevoie de o strategie naţională pentru digitalizarea instituţiilor statului, astfel încat să existe o interconectivitate a instituţiilor pentru a exista baze de date comune. Cei care pot şi trebuie să creeze o astfel de strategie sunt guvernanţii pentru că ei sunt cei care pot transmite un astfel de mesaj, nu furnizorii de servicii, spune Doru Vîjiianu, director general al Zipper Romania, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Marilena Ionaşcu, Microsoft România: Digitalizarea accelerată în educaţie trebuie începută de la dialogul dintre stat şi privat, unde companiile pot aduce soluţii tehnologice, iar guvernul le poate aşeza în strategii – 7.06.20

  • „Mă bucur că Ministerul Educaţiei evidenţiază necesitatea unei consultări între public şi privat. Cred că este important să ne ascultăm unii pe alţii. Să vedem care sunt problemele din sistem, ce îşi doreşte sistemul educaţional, universitar, preuniversitar, ce obiective îşi doresc să atingă şi după ce înţelegem foarte bine aceste lucruri să vedem în ce mod putem ajuta. E valabil şi reciprioc, şi noi, companiile de tehnologie, putem veni cu idei inovatoare, putem prezenta soluţii tehnologice care nu sunt atât de cunoscute şi care ar putea ajuta la identificarea unor noi strategii, noi tactici“, a explicat Marilena Ionaşcu, education director, Microsoft România, în timpul evenimentului online.

Membrii EU Tech Alliance, între care şi eMAG, au publicat o scrisoare deschisă către Comisia Europeană privind viitorul economiei digitale al UE – 10.02.20

  • ”Ţinând cont că sectorul IT&C din România deja contribuie cu 6% la PIB, dezbaterea din Bruxelles se poate dovedi una deosebit de importantă şi pentru ţara noastră, dat fiind că regulamentele şi directivele ce urmează să fie stabilite la 2000 KM de Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara pot stimula sau, dimpotrivă, tempera avântul şi ambiţiile companiilor digitale româneşti pe piaţa europeană şi, de ce nu, globală. Asta mai ales dacă ţinem cont că sectorul digital este anunţat ca fiind o prioritate pentru actuala echipă de la Palatul Victoria, iar nou înfiinţata Autoritate pentru Digitalizare a României (ADR) operează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului”, se arată în comunicat.
  • Alături de ADR, discuţiile pe dosarele digitale grele de la Bruxelles vor fi duse, cel mai probabil, de biroul Secretarului de stat responsabil cu Tehnologia Informaţiei – CIO al Guvernului României, aflat de asemenea în subordinea prim-ministrului. Firmele reunite în cadrul EU Tech Alliance au transmis Comisiei Europene că doar împreună companiile de tehnologie reprezentantive şi actorii decidenţi din Europa vor putea să incline actuala balanţă, astfel încât “să susţinem o Europă competitivă pe plan mondial în mai multe sectoare, păstrând în egală măsură valorile europene pe care cu toţii le împărtăşim”.