starea sistemului
- „Nu va fi o problemă de solvabilitate sau lichiditate, probabil că impactul pe care îl vor simţi băncile şi întregul sector în perioada următoare va fi legat de o profitabilitate mai mică din cauza provizioanelor mai mari ca răspuns la efectul pandemiei asupra performanţei. Odată cu măsurile autorităţilor de reglementare, ale guvernelor şi ale Comisiei Europene, cred că se va evita o criză financiară.“
- „România are unul dintre cele mai capitalizate sisteme bancare din Europa, cu o lichiditate foarte amplă şi extrem de adecvată pentru ceea ce se întâmplă, iar volatilitatea este extrem de scăzută din punctul de vedere al dobânzilor de bază. O intermediere financiară de 25% este evident o slăbiciune a sistemului bancar, care arată că nu este suficient ancorat în mediul economic din România. Media la nivel european este de 100%. Iar ţările cu care ne place de obicei să ne comparăm, ţările din regiune au peste 50%. Noi suntem la jumătatea eşalonului şi la un sfert din media europeană.“
Mişu Negriţoiu, fost bancher: Sistemul bancar este mult mai pregătit şi mult mai solid decât în criza precedentă – ZF, 15.07.20
- „Sunt două diferenţe mari comparativ cu criza anterioară. Nu se mai gestionează trecutul, ci viitorul şi acum te uiţi la active în loc de pasive. Lichiditatea este mare, iar băncile sunt concentrate în principal pe active şi selectarea activelor. Costul banilor şi accesul la resurse nu mai sunt o problemă. În criza trecută aceasta era o problemă. În anii ‘90, ideea era să aduci banii din asigurări ca să îi foloseşti în bănci. Acum sunt prea mulţi bani, iar dobânda care se plăteşte la depozite este modică, ca să nu mai zic că dacă ai depozite în euro trebuie să aduci bani de acasă. Au probleme mai mult cei care au bani decât cei care nu au bani.“
Cristian Popa (BNR): Sectorul bancar este mult mai bine pregătit pentru a face faţă situaţiei actuale – ZF, 1.04.20
- Comparativ cu un deceniu în urmă, sectorul bancar este mult mai bine pregătit pentru a face faţă situaţiei actuale, este capitalizat corespunzător, lichiditatea este destul de bună, iar gradul de îndatorare al clienţilor este mult mai mic. Am redus rata dobânzii. De asemenea, banca centrală va începe un program de achiziţie de titluri de stat. Suntem pregătiţi să reducem rata rezervelor minime obligatorii, dacă va fi nevoie, ca măsură de creştere a lichidităţii pe piaţă, astfel încât banii să circule în sistem şi în economie. Încurajăm băncile să utilizeze lichidităţile aflate la dispoziţia lor deoarece suntem aici pentru a oferi lichiditate şi am luat măsuri în această direcţie. Rata de lichiditate la nivel bancar este de peste 100%, astfel întregul sector bancar funcţionează bine.
tendințe în sistem
- Alexandru Filip, managing partner al biroului din Bucureşti al McKinsey&Company
- Băncile au câteva oportunităţi clare de a-şi susţine clienţii. Una ar fi să continue să ofere sprijin financiar prin diverse facilităţi la plata pe termen scurt pentru clienţii aflaţi în situaţii dificile – 19.08.20
- Clienţii români sunt cei mai mulţumiţi cu privire la performanţele băncilor raportat la alte şapte ţări europene, dar s-ar putea să aibă aşteptări mai scăzute; utilizatorii sunt mai satisfăcuţi de canalele digitale decât de cele tradiţionale – 18.08.20
Educaţi (financiar) de pandemie. Cum a schimbat COVID-19 comportamentul de economisire al românilor – 3.08.20
actorii sistemului
- Cea mai mare creştere a fondurilor proprii se vede la CEC Bank, cu aproximativ 1.226 mil. lei mai mult în 2019 faţă de 2018
- Primele trei bănci, Banca Transilvania, BCR şi BRD, deţin 50% din totalul capitalului propriu al băncilor înregistrat la finalul anului 2019.
- Banca Transilvania ramâne pe prima poziţie, cu active de 87,7 miliarde de lei, în creştere cu 18% la finalul anului 2019, comparativ cu anul 2018 şi o cotă de piaţă de 17,72%.
- BCR, pe a doua poziție, are active de 71,4 miliarde de lei, în creştere cu 5% în anul 2019 faţă de 2018 şi o cotă de piaţă de 14,43%.
- BRD, pe a treia poziție, are active de 55,8 miliarde de lei, în creştere cu 3% în 2019 faţă de 2018.
- Un număr de 22 de bănci au fost pe profit în T1/2020, iar 12 au raportat pierderi
- Profiturile cumulate pentru cele mai mari trei bănci de pe piaţa locală – Banca Transilvania, BCR şi BRD-SocGen – au depăşit în T1/2020 nivelul de 922,3 mil. lei, reprezentând 57,3% din profitul întregului sistem bancar
- Profitul brut raportat la nivelul sistemului bancar s-a apropiat de 2 mld. lei în T1/2020
- Profitul operaţional al băncilor a depăşit 2,2 mld. lei în T1/2020.
analize din sistem
- Cred că ar trebui să ne concentrăm pe panta revenirii din 2021, ceea ce înseamnă că trebuie să ne folosim cu cap şi cu măsură toate resursele pe care le avem la nivelul sistemului financiar bancar: lichiditate şi capital – pentru a putea finanţa partea de revenire, pentru a putea finanţa partea a doua pe care noi trebuie să o luăm în calcul..
- Sistemul bancar a reuşit să digitalizeze procese foarte rapid, să vină în faţa clienţilor cu nişte soluţii care, poate, anul trecut erau de neconceput. Cred că această digitalizare ‘pe repede înainte’ ne face bine nouă ca sistem, face bine în principal societăţii româneşti. Este un mecanism complex, nu poate fi făcut numai într-o parte, pentru că este o interacţiune la nivelul întregii societăţi. Trebuie să facem această digitalizare la nivelul întregii societăţi. (…) Accentul pentru mine este pe a doua etapă, pe etapa de revenire şi ar trebui să vedem ce putem face astăzi ca să fluidizăm, să accentuăm panta revenirii în 2021.