Agenda Strategică 2020 / Agenda Atlantică – Antonia Colibășanu

Agenda Strategică 2020: Care sunt cele mai presante mega-tendințe din relația atlantistă care trebuie abordate și în România încă din acest an?


capitol din Agenda Strategică 2020primul exercițiu al programului Agenda Strategică by FRIS


incertitudinile Brexit-ului, geopolitica noii Comisii Europene – și relația Turcia cu Occidentul și cu lumea musulmană


Antonia Colibășanu:

În 2020, sunt două teme importante pe agenda relației atlantiste: exit-ul, politic, al Marii Britanii din Uniunea Europeană și modul în care reprofilarea Turciei ca lider regional influențează relația acesteia cu Statele Unite, ceea ce poate avea consecințe pentru regiunea Mării Negre.

Brexit-ul este important nu doar prin producerea sa, ci mai ales prin incertitudinea din jurul său. Nu știm, încă, exact, pașii care vor urma, cu termene atașate și agendă clară – dar avem o idee despre ce ar trebui să urmeze. După sfârșitul lui ianuarie, când va avea loc Brexit-ul politic, Marea Britanie va începe să negocieze cu Uniunea Europeană condițiile în care poate să rămână un jucător pe piața unică europeană. De asemenea, Londra va continua să încerce să-și diversifice parteneriatele comerciale, în zonele în care deține deja influența istorică – fostele colonii. Relația cu Statele Unite va rămâne, la nivel strategic, cea mai importantă, pe planul global, pentru Marea Britanie – ceea ce pentru flancul estic al NATO înseamnă că Regatul Unit își va menține implicarea securitară în zonă. Există, așadar, oportunitatea unei colaborări mai strânse între Londra și statele de aici, inclusiv România.

Tranziția Marii Britanii de la statutul de membru al UE la un statut independent va dura probabil mai mult decât anul calendaristic 2020, din cauza dependențelor dintre cele două entități. Faptul că începe anul acesta este relevant din punct de vedere geopolitic și ca urmare a contextului politic european.

Noua Comisie Europeană, prin vocea Ursulei von der Leyen, are un plan ambițios: „comisia geopolitică” – își dorește să crească relevanța Uniunii Europene la nivel global. Acest lucru ar însemna în primul rând creșterea coordonării Comisiei cu Consiliul și cu Parlamentul European, cel puțin asupra elementelor de natură strategică, care ar facilita sporirea puterii de negociere a Bruxelles-ului în raport cu SUA, cu China, dar și cu Marea Britanie. Până acum, Comisia a trebuit să discute și să convingă Consiliul, negociind practic cu statele membre pe pozițiile importante, în timp ce discuțiile cu Parlamentul European erau mai simple. Având în vedere compoziția noului Parlament, după votul de anul trecut, Comisia trebuie să ia în considerare o mai mare diversitate politică, ceea ce poate îngreuna procesul prin care se ajunge la un numitor comun.

Relația Turciei cu Statele Unite, cu NATO și cu UE modelează, în mod direct, securitatea din zona extinsă la Marea Neagră. Situația de la începutul anului din Orientul Mijlociu – fără a analiza contextual atacul american asupra generalului iranian – indică probleme ce țin de instabilitatea internă a statelor din regiune, fapt semnalat încă din 2011, prin așa-numita „primăvară arabă”. În acest context, în care statele din regiune încearcă să-și croiască singure destinul, la nivel regional și global, iar Statele Unite își continuă, lent, ieșirea din scenă, acțiunile Turciei din 2020 capătă o semnificație aparte.

Pe lângă implicarea în Libia și intenția de a construi șase submarine noi, generalul (r) Adnan Tariverdi, consilierul principal al președintelui Erdogan, a anunțat, la sfârșitul anului trecut, o nouă viziune strategică a Ankarei: revigorarea Turciei ca lider al lumii musulmane. Din perspectiva relației Turciei cu Rusia, dar și cu statele din Orientul Mijlociu și zona Mediteranei, această viziune strategică are potențialul de a modifica echilibrul regional. Mai mult, având în vedere modul în care Turcia își urmărește interesele în Europa, prin negociere directă cu Germania pe problema securitară legată de criza refugiaților și prin implicarea nuanțată, deși limitată, în Balcanii de Vest, Ankara își modifică vizibil jocul politic – iar asta poate avea consecințe în ceea ce privește echilibrul de forțe din Marea Neagră, prin intermediul relației Turciei cu Statele Unite, și ea aparent în curs de redefinire. Practic, reașezarea forțelor în Orient și, prin consecință, în Mediterana, în contextul unei aparente diminuări a implicării americane, va influența, tangențial ceea ce se va întâmpla în Marea Neagră.

Antonia Colibășanu este analist senior de geopolitică și COO la Geopolitical Futures – și derulează proiectul Geopolitics for Business. O parte dintre analizele sale se află pe colibasanu.ro


+ alte intervenții publice pe aceste teme

A view from Eastern Europe: predictions for 2020

Rânduri de discurs: România în vecinătatea estică

What next? – 20 years of US-Romania strategic partnership

The Transatlantic and the European: the Three Seas Initiative

+

How the Energy World of Tomorrow Reshapes Geopolitics

Gas storage market competition in SEE Europe – a boost for energy security?

Moldova – diminishing dependence on the Russian energy

EnVal: Offshore Quarrels in Romania

Romania: the Nature behind the Energy Hub

+

Monitoring for Geopolitical Digitization Events

Geopolitics and the Digital World

Nation-States in the Digital World

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *