Agenda Tech: Ce ne aduce 2020 în tehnologie și știință

Ce ne aduce 2020 în tehnologie și știință – PressOne, 9.01.20

Anii ’20 sunt aici și se pare că vrem să-i începem în forță. Pe lângă „frumoasele rachete” pe care și le trimit militarii cadou unii altora, sperăm ca omenirea să facă niște pași interesanți și în privința tehnologiei pașnice. Vom trimite un nou rover pe Marte, ne pregătim să ducem din nou oameni pe Lună, automobilul electric își face loc în viața noastră, iar internetul va deveni mai rapid pe dispozitivele noastre mobile. (…)

2020 e anul 5G

Acoperirea 5G va începe să prindă contur și în România. Deocamdată avem parte de rețele incipiente în București, Iași și Cluj-Napoca. Deși încă nu avem un desfășurător concret în privința extinderii rețelei, știm deja că aceasta se va dezvolta în principalele orașe din țară până la finalul anului.

2020 e anul în care vor apărea din ce în ce mai multe terminale ce suportă noul standard. Vom avea telefoane inteligente 5G de la producătorii importanți ca Samsung, Apple sau Google. Conform unor estimări independente, în 2020 se vor vinde 170 milioane de smartphone-uri 5G, ceea ce înseamnă o creștere de 1200% față de cifra anului 2019.

Mai mult, în 2020 vor apărea primele PC-uri conectate permanent la internet prin standardul 5G. Pentru majoritatea jucătorilor în zona computerelor portabile, realizarea unui PC conectat permanent la internet a fost o provocare. Tehnologia 5G va permite viteze de conectare de 20 de ori mai rapide decât azi nu numai pentru telefoanele inteligente, ci și pentru dispozitive portabile ca tablete, notebooks, ultrabooks și altele. (…)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *