FP-Ro: Sfârșitul Economiei? – de Fareed Zakaria

Oamenii sunt rareori raționali – așa că e momentul să încetăm să pretindem că sunt.

de Fareed Zakaria, Foreign Policy

În 1998, în timp ce criza financiară asiatică făcea ravagii în ceea ce fuseseră unele dintre economiile lumii cu cea mai mare creștere, revista New Yorker a publicat un articol care descria eforturile internaționale de salvare. Făcea profilul super-diplomatului zilei, un om cu idei mari pe care revista Economist l-a comparat recent cu Henry Kissinger. New Yorker a mers încă mai departe, observând că la sosirea sa în Japonia, în iunie, acest oficial american a fost tratat „de parcă ar fi fost generalul Douglas MacArthur”. Privind în urmă, asemenea reverențe par surprinzătoare, având în vedere că omul în cauză, Larry Summers, era un tocilar cu funcția de secretar adjunct al trezoreriei americane. Statutul său extraordinar se datora, în parte, faptului că Statele Unite erau atunci (și încă sunt) singura super-putere a lumii și că Summers era (și este în continuare) extrem de inteligent. Însă motivul principal pentru acea întâmpinare făcută lui Summers era percepția larg răspândită că poseda o cunoaștere specială care ar urma să salveze Asia de la colaps. Summers era economist.

În timpul Războiului Rece, tensiunile care au definit lumea fuseseră ideologice și geopolitice. Ca urmare, superstarurile acelei ere erau cei cu expertiză în aceste arii. Iar decidenții care îmbinau expertiză în ambele, precum Kissinger, George Kennan și Zbigniew Brzezinski, ajungeau în vârful piramidei, câștigând admirația deopotrivă a politicienilor, și a publicului. Odată cu încheierea Războiului Rece, însă, problemele ideologice și geopolitice au scăzut în importanță, umbrite de rapida expansiune a pieței globale pe măsură ce fostele țări socialiste se adăugau sistemului occidental de comerț liber. Dintr-odată, educația și experiența cu cea mai mare importanță erau cele ale economiștilor, văzute drept ingredientul secret care putea duce la propășirea sau la prăbușirea națiunilor. În 1999, după ce criza asiatică s-a mai potolit, revista Time a avut pe copertă o fotografie a lui Summers, a Secretarului Trezoreriei SUA, Robert Rubin, și a Președintelui Rezervei Federale, Alan Greenspan, cu titlul „Comitetul pentru salvarea lumii”.

În cele trei decenii de la încetarea Războiului Rece, economia s-a bucurat de un fel de hegemonie intelectuală. A devenit prima între egale în științele sociale și a dominat și cea mai mare parte a agendei de politici publice. Economiștii au fost foarte căutați de companii, guverne și de societate în general, perspectivele lor fiind considerate ca foarte utile în toate ariile de activitate. Economia popularizată și gândirea de tip economic au produs un întreg gen literar de succes în lumea cărții. La baza acestei influențe stă noțiunea că economia oferă cea mai puternică lentilă prin care să înțelegem lumea modernă.

Această hegemonie s-a încheiat acum. Lucrurile au început să se schimbe în timpul crizei financiare globale din 2008, care a avut un impact asupra disciplinei economice mult mai mare decât a înțeles publicul. După cum scria Paul Krugman într-un eseu pentru New York Times Magazine din septembrie 2009: „Puțini economiști au văzut venind criza actuală, însă acest eșec de predicție este cea mai mică problemă a domeniului. Mai importantă a fost orbirea profesiei față de chiar posibilitatea colapsurilor catastrofale într-o economie de piață”. Krugman, cu înclinații de stânga, nu a fost singurul care a făcut această observație. În octombrie 2008, Greenspan, un libertarian toată viața lui, a admis că „întregul edificiu intelectual… s-a prăbușit în toamna anului trecut”.

Pentru Krugman, motivul era clar: economiștii confundaseră „frumusețea, îmbrăcată în niște matematici care arătau impresionant, cu adevărul”. Cu alte cuvinte, se îndrăgostiseră de presupusa rigoare care derivă din presupunerea că piețele funcționează perfect. Însă lumea s-a dovedit a fi mai complexă și mai impredictibilă decât ecuațiile.

Criza din 2008 poate să fi fost alarma de trezire, însă nu a fost singurul avertisment. Economia modernă fusese construită pe anumite presupuneri: că țările, companiile și oamenii încearcă să-și maximizeze profitul mai presus decât orice altceva, că oamenii sunt actori raționali și că sistemul funcționează eficient. Însă în ultimele câteva decenii, cercetări ale unor autori precum Daniel Kahneman, Richard Thaler și Robert Shiller au început să arate că ființele umane nu sunt predictibile și raționale; în realitate, sunt predictibil de iraționale. Această „revoluție comportamentalistă” a dat o lovitură debilitantă gândirii tradiționale din economie, argumentând că ceea ce fusese prezumția centrală a economiei moderne nu fusese doar eronată, ci, mai rău, contraproductivă.

În științele sociale este cunoscut, în general, că prezumpțiile teoretice nu sunt o oglindă a realității, ci construcții abstracte menite a simplifica – dar care oferă o metodă puternică pentru înțelegere și predicție. Ceea ce au arătat economiștii comportamentaliști este că presupunerea de raționalitate induce, de fapt, înțelegeri și predicții eronate. Merită menționat că unul dintre foarte puținii economiști care au prezis atât bula dot-com care a cauzat prăbușirea din anul 2000, cât și bula imobiliară care a cauzat prăbușirea din 2008 a fost Shiller, care a câștigat în 2013 Premiul Nobel pentru cercetările sale în economia comportamentalistă.

Evenimente recente au bătut încă mai multe cuie în coșciugul gândirii economice tradiționale. Dacă marile diviziuni ale secolului 20 fuseseră legate de piața liberă, marile diviziuni care au apărut în ultimii ani au legătură cu migrația, rasa, religia, genul, și un întreg set de problematici culturale și identitare asociate. Dacă în trecut puteam prezice felul în care va vota cineva bazându-ne pe situația sa economică, votanții din ziua de azi sunt conduși mai mult de preocupări legate de statutul social sau de coerența culturală decât de interesul economic propriu.

Dacă gândirea economică a eșuat în a surprinde motivațiile individului modern, au reușit mai bine țările? Astăzi, căutarea maximizării profitului nu pare să ajute la înțelegerea motivului pe care statele acționează așa cum o fac. Multe țări europene, de exemplu, au o productivitate a muncii mai mare decât Statele Unite. Însă cetățenii acestor țări preferă să muncească mai puține ore și să-și ia vacanțe mai lungi, scăzându-și astfel productivitatea totală – întrucât, ar susține ei, prioritizează satisfacția sau fericirea asupra produsului economic. Bhutan a decis în mod explicit să caute „fericirea națională brută” în loc de produs intern brut. Multe țări au înlocuit orientarea strict către obiective legate de PIB cu strategii care pun accentul pe sustenabilitatea mediului. China încă pune creșterea economică în centrul planificării, dar până și ea are alte priorități, egal de importante, precum menținerea monopolului Partidului Comunist asupra puterii – și folosește mecanisme care nu țin de piața liberă pentru a face asta. Între timp, populiștii de peste tot pun acum preț mai mare pe menținerea locurilor de muncă decât pe creșterea eficienței.

Permiteți-mi să fiu clar: economia rămâne o disciplină vitală, una dintre cele mai puternice pentru a înțelege lumea. Dar în zilele impetuoase ale globalizării post-Război Rece, când lumea părea a fi dominată de piețe și de comerț și crearea de bogăție, a devenit disciplina dominantă, cheia pentru înțelegerea vieții moderne. Faptul că economia a alunecat între timp de pe acel piedestal este doar o dovadă a faptului că lumea este un loc dezordonat. Științele sociale diferă de cele pozitive întrucât „subiecții studiului nostru gândesc”, a spus Herbert Simon, unul dintre cei care au excelat în ambele. Pe măsură ce încercăm să înțelegem lumea următoarelor trei decenii, vom avea nevoie cu disperare de economie, dar și de științe politice, sociologie, psihologie, poate chiar și de literatură și filosofie. Studenții fiecăreia dintre acestea ar trebui să păstreze un dram de umilitate. După cum zicea Immanuel Kant, „din lemnul strâmb al omenirii nu a fost făcut niciodată ceva drept”.

– articol extras din revista Foreign Policy – România, nr 56 (1/ 2019)/ Gânditori Globali


Fareed Zakaria

Autor și moderator TV

Unul dintre cei mai influenți analiști de politică externă timp de aproape două decenii, Fareed Zakaria s-a dovedit profetic pe unele subiecte, între care declinul Statelor Unite, ascensiunea celorlalți și răspândirea democrației iliberale. Pe măsură ce media din SUA devine mai insulară, emisiunea sa de la CNN, Fareed Zakaria GPS, acum în al 11-lea an, rămâne un rar paradis de perspective inteligente asupra afacerilor internaționale. Succesul lui Zakaria, născut în India, oferă speranță că cititorii și telespectatorii încă mai doresc abordări inteligente ale evenimentelor globale – chiar dacă tot mai puține canale sunt dispuse să le ofere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *