FP-Ro: Cine va câștiga cursa pentru AI? – de Yuval Noah Harari

China și Statele Unite conduc plutonul – iar cei din urmă riscă pericole majore.

de Yuval Noah Harari, Foreign Policy

Cursa pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale (AI) prinde viteză, iar Statele Unite și China conduc detașat, în timp ce alte țări, în mod special din lumea în dezvoltare, sunt rămase mult în urmă. Dacă nu țin ritmul, perspectivele lor economice și politice vor fi sumbre.

Pentru acele țări de la coada plutonului, provocările economice vor fi oricum suficient de dificile: într-o lume automatizată, va exista o cerere mult mai mică pentru munca necalificată pe care ele o furnizează de obicei. Iar pericolele politice sunt la fel de amenințătoare. AI face deja posibilă preluarea controlului asupra ființelor umane prin colectarea datelor despre indivizi și utilizarea lor pentru a le descifra, prezice și manipula dorințele. De exemplu, potrivit relatărilor mai multor publicații, Cambridge Analytica a făcut exact asta cu datele de Facebook ale votanților americani.

Toate țările, indiferent dacă sunt superputeri tehnologice sau nu, vor simți efectele revoluției AI. Pentru cei rămași în urmă în această cursă există însă o provocare suplimentară. Ca să pătrundă în mintea oamenilor, guvernele și corporațiile au nevoie să acceseze cantități enorme de informație despre comportamentul uman, ceea ce face ca datele să fie probabil cea mai importantă resursă din lume. Dar cea mai mare parte a datelor din lume sunt colectate de Statele Unite, China și de companiile bazate acolo.

Dacă această tendință continuă, lumea ar putea fi în curând martora unei noi forme de colonialism – colonialismul datelor –, în care informația brută este colectată în numeroase țări, procesată în principal în hub-ul imperial, iar apoi utilizată pentru a exercita control oriunde în lume. De exemplu, giganții datelor din San Francisco sau Shanghai ar putea compila întregul trecut medical și personal al politicienilor și oficialilor din țări îndepărtate și folosi aceste date pentru a-i influența sau pentru a manipula opinia publică despre ei.

Dincolo de asta, cei care controlează datele ar putea, într-un final, reformula nu doar viitorul economic și politic al lumii, dar și viitorul vieții în sine. Combinația dintre AI și biotehnologie va fi critică pentru orice viitoare încercări de reproiectare a corpurilor, creierelor și minților. Elitele din Statele Unite și China care au acces la aceste tehnologii ar putea hotărî cursul evoluției pentru tot restul umanității, în conformitate cu valorile și cu interesele proprii. Abilitățile pe care ei le consideră folositoare, precum disciplina și învățarea repetitivă, ar putea fi îmbunătățite, în defavoarea atributelor considerate irelevante, precum spiritualitatea.

Cei lăsați în urmă în cursa pentru dobândirea controlului asupra ființelor umane au două opțiuni: să i se alăture sau să o reglementeze.

Este improbabil că țările mici vor reuși să producă singure propriii Google sau Baidu. Un efort colectiv al celor 28 de state membre ale Uniunii Europene sau al țărilor din Conul Sudic al Americii Latine, însă, ar putea reuși. Pentru a-și spori șansele de succes, ar putea să se concentreze pe zone pe care cei care conduc cursa mai curând le-au ignorat. Până acum, dezvoltările din AI s-au concentrat pe sisteme care permit corporațiilor și guvernelor să monitorizeze indivizii. Lumea are însă nevoie și de opusul acestora: de modalități prin care indivizii să poată monitoriza corporațiile și guvernele. Construind instrumente îmbunătățite pentru lupta contra corupției sau a brutalității polițienești, de exemplu, ultimii intrați în cursă ar putea să-și croiască propria nișă și să devină superputeri în materie de control al celor care dețin datele.

Alternativ, țările care nu pot concura cu cei din frunte pot cel puțin să încerce reglementarea cursei. Pot conduce inițiative de creare a unor regimuri juridice severe în jurul celor mai periculoase tehnologii emergente, precum sisteme de arme autonome sau superoameni augmentați. Și, așa cum țările creează legi pentru a-și proteja resursele naturale, pot face același lucru pentru datele lor. Companiile internaționale de minerit trebuie să plătească ceva țărilor de unde extrag minereu de fier, și așa ar trebui să fie și pentru companiile de tehnologie care colectează date.

Asta este în mod special valabil atunci când respectivele date ar putea să aducă prejudicii populației locale. De exemplu, o etapă crucială în dezvoltarea vehiculelor autonome include deplasarea lor în condiții reale, culegând date despre erori și utilizând apoi aceste date pentru perfectarea tehnologiei. Țările dezvoltate au impus deja limitări stricte vehiculelor autonome – care probabil că vor dura până când se va putea garanta siguranța acelor vehicule –, așa că vor exista companii tentate să-și testeze tehnologia în țările în dezvoltare, unde regulile sunt mai laxe și unde accidentele mortale ar putea să ridice mai puține întrebări. Ceva similar s-ar putea întâmpla și cu datele medicale, care ar putea fi colectate ieftin din țările în dezvoltare, cu legi slabe privind viața privată, și procesate în centrele de AI, care ar acapara cea mai mare parte a beneficiilor de pe urma cercetării.

Nu este prea devreme pentru țările care sunt surse primare de date să ceară recompense mai mari. Ar putea crea o asociație a țărilor exportatoare de date, de exemplu, ceea ce le-ar spori considerabil puterea de negociere cu Amazon-urile și Alibaba-urile lumii. Iar dacă încep să-și împartă profiturile obținute din colectarea datelor, ar avea ceva mijloace pentru a face față șocurilor economice care vor veni pe măsură ce roboții înlocuiesc lucrătorii în textile sau șoferii de camioane.

Nu este deloc sigur că statele mai slabe ale lumii vor putea evita să devină colonii de date. Dar trebuie să încerce. Dacă își vâră capul în nisip, concentrându-se pe problemele curente, și ignorând cursa pentru AI, soarta le va fi decisă în absență.

– articol extras din revista Foreign Policy – România, nr 56 (1/ 2019)/ Gânditori Globali


Yuval Noah Harari

autor și futurist

În volumul de succes din 2011, Sapiens: o scurtă istorie a umanității, Yuval Noah Harari susține că oamenii au avut succes ca specie pentru că am avut capacitatea de a crede în ficțiuni colective, precum banii. De atunci, istoricul interdisciplinar face propuneri îndrăznețe pentru o înspăimântătoare lume nouă – de exemplu, despre cum ar rebui să reacționăm din punct de vedere etic la mașinile autonome sau despre nevoia unui Proiect Manhattan pentru rezolvarea crizelor de mediu care urmează.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *